[sâmbătă, 23 octombrie] Străinul care va fi în cetățile tale

 

 

Text de memorat:

 

Deuteronomul 10:19

„Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului”.

 

După cum am văzut săptămâna trecută, atunci când a fost întrebat de un cărturar în legătură cu „cea mai mare poruncă” (Marcu 12:28), Isus i-a răspuns reiterând că Dumnezeu este unul singur și apoi a spus: „și «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta». Iată porunca cea dintâi” (Marcu 12:30).

 

Totuși, Isus nu S-a oprit la atât. El a continuat vorbind și despre o „a doua, asemenea ei” (Marcu 12:31), ceva despre care cărturarul nu întrebase. Cu toate acestea, știind cât de importantă era și aceasta, Mântuitorul a spus: „Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nu este altă poruncă mai mare decât porunca aceasta” (Marcu 12:31).

 

Nu există nicio poruncă mai mare decât acestea? Isus a unit dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele într-o singură poruncă, și acea poruncă era cea mai mare dintre ele. Isus nu venea cu ceva nou, ceva ce evreii nu mai auziseră înainte. Chemarea de a-L iubi pe El mai presus de toate și de a ne iubi semenii ca pe noi înșine era, într-adevăr, preluată din cartea Deuteronomul.

 

 

Post-ul [sâmbătă, 23 octombrie] Străinul care va fi în cetățile tale apare prima dată în Studiu Biblic.