[miercuri, 20 octombrie] Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele

 

 

Israel, ca popor, a fost chemat să-L iubească pe Dumnezeu. Dar un asemenea lucru se putea întâmpla doar dacă fiecare om în parte Îl iubea. Ca ființă umană individuală, căreia i-a fost dat liberul-arbitru, fiecare israelit trebuia să facă alegerea de a-L iubi pe Dumnezeu – și ei trebuiau să arate această dragoste prin ascultare.

 

6. Care este tema comună a acestor texte?

 

Deuteronomul 5:10

„…şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”.

 

Deuteronomul 7:9

„Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui”.

 

Deuteronomul 10:12

„Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău…”.

 

Deuteronomul 11:1

„Să iubeşti dar pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să păzeşti totdeauna învăţăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui şi poruncile Lui”.

 

Deuteronomul 19:9

„…numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să umbli totdeauna pe căile Lui –, atunci să mai adaugi trei cetăţi la cele trei…”.

 

Mai clar de atât cât ar putea fi Cuvântul lui Dumnezeu? După cum Dumnezeu nu S-a limitat la a spune că ne iubește, ci a dezvăluit această dragoste prin ce a făcut și încă face în favoarea noastră, tot astfel și copiii lui Dumnezeu trebuie să-și arate dragostea pentru Dumnezeu prin faptele lor. Și în aceste texte vedem că dragostea față de Dumnezeu este legată inseparabil de ascultarea de El. Iată de ce, atunci când Ioan afirmă: „Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3) sau când Isus spune: „Dacă mă iubiți veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15), ei nu fac decât să afirme învățătura aceasta fundamentală. Dragostea față de Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna manifestată prin ascultare de El. Așa a fost dintotdeauna și așa va fi mereu. Iar această ascultare de Dumnezeu înseamnă ascultare de Legea Lui, de Cele Zece Porunci, care includ și porunca a patra, despre Sabat. Păzirea poruncii a patra nu înseamnă legalism mai mult decât ar însemna păzirea oricărei alte porunci din celelalte nouă.

 

Când Moise a chemat de nenumărate ori poporul să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu, a făcut-o după ce evreii fuseseră eliberați din Egipt. Cu alte cuvinte, dragostea și supunerea lor era un răspuns la izbăvirea pe care Dumnezeu le-o adusese. Ei fuseseră răscumpărați de Domnul. Acum, urmau să răspundă printr-o ascultare plină de credincioșie față de poruncile Lui. Este vreo diferență astăzi?

 

Care este experiența ta în ce privește ascultarea de Dumnezeu? Care îți este motivația? De ce aceasta ar trebui să fie dragostea față de El? De asemenea, ce rol ar trebui să aibă teama, în înțelegerea biblică a acestui concept?

 

 

Post-ul [miercuri, 20 octombrie] Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele apare prima dată în Studiu Biblic.