[sâmbătă, 7 august]






 

 

Text de memorat:

 

Geneza 45:5

„Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”.

 

Un bărbat fusese acuzat că a agresat sexual o femeie. Aceasta l-a identificat cu certitudine în cadrul unei operațiuni de identificare a inculpaților organizată de poliție. Deși dovezile erau discutabile, femeia era convinsă că „Johnny” era cel vinovat.

 

Așa că Johnny a mers la închisoare, unde a zăcut timp de paisprezece ani pentru o crimă pe care nu o comisese. Doar atunci când probele ADN l-au disculpat, femeia, Jane, și-a dat seama de teribila greșeală.

 

Ea a vrut să-l întâlnească pe Johnny după ce acesta a fost eliberat. Ce avea să facă acest bărbat, care suferise atât de mult, când a ajuns să fie față-n față cu femeia care îi distrusese viața atâția ani?

 

Ea se afla într-o cameră, așteptându-l să vină. Când el a sosit și s-au uitat unul în ochii celuilalt, Jane a izbucnit în lacrimi.

 

„Johnny doar s-a aplecat, mi-a luat mâinile, s-a uitat la mine și mi-a spus: «Te iert.» Nu puteam crede așa ceva. Acolo era un om pe care îl urâsem și pe care îl doream mort. Și totuși, acum, iată-l acolo, spunându-mi mie, care îi făcusem atât de mult rău, că m-a iertat? Doar atunci am început să înțeleg ce era harul cu adevărat. Și doar atunci am început să mă vindec și să am parte de adevărata odihnă.”

 

Săptămâna aceasta vom analiza ce este iertarea și ce poate face ea pentru inima omenească neliniștită.

 

 

Studiu la rând:

 

Biblia: Faptele 5–11

1. Pe vremea cărui eveniment important s-a ivit Iuda Galileeanul?
2. Ce dorință i-a venit în inimă lui Moise?
3. Ce a înțeles Petru că i-a arătat Domnul prin viziunea cu animalele?
4. Ce fenomen a fost în toată lumea, în zilele împăratului Claudiu?

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Salariile corespunzătoare pentru femeile care sunt lucrători biblici”

5. Ce metodă nu este în conformitate cu planul lui Dumnezeu?

 

 

Post-ul [sâmbătă, 7 august] apare prima dată în Studiu Biblic.