[vineri, 9 iulie] Un gând de încheiere

 

 

„Poruncindu-le să se retragă din țara vrăjmașilor lor, Dumnezeu a pus la probă aparenta lor supunere și s-a dovedit că nu era reală. Erau conștienți că au păcătuit mult prin faptul că îngăduiseră furiei să-i stăpânească și că încercaseră să ucidă iscoadele care îi îndemnau să asculte de Dumnezeu; dar au fost cuprinși de groază când și-au dat seama că făcuseră o greșeală teribilă, ale cărei consecințe aveau să se dovedească a fi dezastruoase pentru ei. Inima lor era neschimbată și n-aveau nevoie decât de un motiv care să le prilejuiască o izbucnire asemănătoare. Și se ivi când Moise, cu autoritatea dată de Dumnezeu, le porunci să se întoarcă în pustie.” – Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 391

 

„Căci încumetarea este credința contrafăcută de Satana. Credința cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și duce roade în ascultare. Încumetarea se întemeiază și ea pe făgăduințe, dar le folosește la fel ca Satana, pentru a scuza nelegiuirea. Credința i-ar fi făcut pe primii noștri părinți să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu și să asculte de poruncile Lui. Încumetarea i-a făcut să calce Legea Lui, crezând că iubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor. Aceea nu este credință, care cere favoarea Cerului, dar nu împlinește condițiile pe baza cărora urmează să se acorde harul. Adevărata credință se întemeiază pe făgăduințele și pe rânduielile Sfintei Scripturi.” – Idem, „Hristos, Lumina lumii”/ „Viața lui Iisus”, p. 126

 

 

Post-ul [vineri, 9 iulie] Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.