[duminică, 27 iunie] Obosiți





 

 

1. De ce a creat Dumnezeu o zi de odihnă chiar înainte să fi fost cineva obosit?

 

Geneza 2:1-3

„Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. 2 În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse”.

 

Chiar înainte ca omul să se repeadă să-și făurească o viața stresantă, Dumnezeu a stabilit un semn pentru a ne împrospăta memoria. Ziua aceasta avea să fie un timp în care să ne oprim și să ne bucurăm de viață; o zi în care să fim, și nu să facem; o zi în care să sărbătorim în mod deosebit darul ierbii, al aerului, al faunei sălbatice, al apei, al oamenilor și, mai presus de orice, al Creatorului oricărui dar bun.

 

Aceasta nu a fost o invitație valabilă o singură dată și care a expirat odată cu exilarea din Eden. Dumnezeu voia să Se asigure că ea putea trece testul timpului și, astfel, chiar de la început, a împletit odihna de Sabat în însăși țesătura timpului.

 

S-ar putea crede că, întrucât dispunem de numeroase dispozitive și mașinării care ne ușurează munca, ar trebui să fim mai puțin obosiți din punct de vedere fizic decât erau oamenii acum două sute de ani. În realitate, odihna pare să fie greu de găsit chiar și în ziua de azi. Până și momentele în care nu lucrăm sunt petrecute într-o acțiune frenetică. Pare că suntem mereu, cumva, în urmă; oricât am reuși să realizăm, există întotdeauna mai mult de făcut.

 

De asemenea, cercetările demonstrează că dormim mai puțin și mulți oameni sunt într-o mare măsură dependenți de cofeină pentru a merge mai departe. Deși avem telefoane celulare mai rapide, computere mai rapide și conexiune de internet mai rapidă, totuși pare că nu avem niciodată timp suficient.

 

2. Ce ne învață următoarele texte despre importanța odihnei?

 

Marcu 6:31

„Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin”. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce”.

 

Psalmii 4:8

„Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea”.

 

Exodul 23:12

„Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle”.

 

Deuteronomul 5:14

„Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine”.

 

Matei 11:28

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”.

 

 

Dumnezeul care ne-a creat a știut că avem nevoie de odihnă fizică. El a întocmit niște cicluri în timp – noaptea și Sabatul – ca să ne ofere șansa la odihnă fizică. Recunoașterea lui Isus ca Domn peste viața noastră implică, de asemenea, asumarea responsabilității de a ne face timp să ne odihnim. La urma urmei, porunca despre Sabat nu este doar o sugestie. Este o poruncă!

 

Și viața ta se desfășoară într-o continuă alergare? Ce poți face pentru a experimenta mai bine odihna pe care Dumnezeu vrea să o avem, atât fizic, cât și spiritual?

 

 

Post-ul [duminică, 27 iunie] Obosiți apare prima dată în Studiu Biblic.