[joi, 29 aprilie] „Îți voi face un nume mare”

 

 

„Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare” (Geneza 12:2).

 

7. În Geneza 12:2, Dumnezeu a făgăduit să facă numele lui Avraam mare, adică renumit. De ce ar face Domnul acest lucru pentru un păcătos, indiferent cât de ascultător sau de credincios ar fi acesta? Cine merită un „nume mare”? (Vezi Romani 4:1-5; Iacov 2:21-24.) Dumnezeu i-a oferit măreție lui Avraam pentru câștigul lui personal sau a avut un scop mai înalt? Explică.

 

Romani 4:1-5

„Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire”.

 

Iacov 2:21-24

„21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”, şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”. 24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă”.

 

 

8. Compară Geneza 11:4 cu Geneza 12:2. Care este marea diferență dintre cele două pasaje? În ce fel un pasaj reprezintă „mântuirea prin fapte”, iar celălalt, „mântuirea prin credință”?

 

Geneza 11:4

„Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!””

 

Oricât de mult s-ar baza planul de mântuire pe lucrarea lui Hristos în dreptul nostru, noi, în calitate de beneficiari ai harului lui Dumnezeu, suntem implicați în el. Avem un rol de îndeplinit. Libera noastră alegere iese în relief. Tragedia veacurilor, bătălia dintre Hristos și Satana, încă se desfășoară în și prin noi. Atât oamenii, cât și îngerii privesc la ce se întâmplă cu noi în cadrul luptei (1 Corinteni 4:9). Așadar, cine suntem, ce spunem, ce facem, departe de a nu avea nicio importanță dincolo de sfera noastră imediată, au implicații care, într-un anumit sens, reverberează în întregul univers. Prin cuvintele, prin faptele și chiar prin atitudinile noastre, putem să-I aducem slavă Domnului care a
făcut atât de mult pentru noi sau putem să facem de rușine numele Lui. Astfel, când i-a spus lui Avraam că avea să-i facă un nume mare, Domnul nu a avut în vedere ceea ce au în vedere oamenii atunci când se gândesc la un nume mare. Caracteristicile care determină ca un nume să fie mare în ochii lui Dumnezeu sunt caracterul, credința, ascultarea, umilința și dragostea față de alții; acestea, deși sunt respectate adesea de oameni, de obicei nu sunt considerate și determinante în a face numele cuiva mare.

 

Gândește-te la oameni care au nume „mari” în lumea de azi, fie ei actori, politicieni, artiști, bogați etc. Ce anume i-a făcut renumiți? Compară faima lor cu măreția lui Avraam. Ce ne spune aceasta despre cât de pervertit este conceptul lumii cu privire la măreție? Cât de mult influențează atitudinea aceasta a lumii noțiunea noastră despre măreție?

 

 

Post-ul [joi, 29 aprilie] „Îți voi face un nume mare” apare prima dată în Studiu Biblic.