[vineri, 5 februarie] Un gând de încheiere



 

 

„Se va ridica întrebarea: Cum este cu mântuirea? Oare este condiționată? Nu, toți putem veni la Hristos. Și dacă venim la El, care este condiția? Condiția este ca, printr-o credință vie, să ne prindem cu totul de meritele sângelui unui Mântuitor crucificat și înviat. Când facem așa, înseamnă că facem faptele neprihănirii. Dar, când Dumnezeu îl cheamă pe un păcătos din lumea noastră și-i adresează invitația, nu există nicio condiție. El este atras de invitația lui Isus, și nu vine pe principiul: «Acum trebuie să răspunzi, dacă vrei să vii la Dumnezeu.» Păcătosul vine și, pe măsură ce se apropie și Îl vede pe Isus înălțat pe crucea Calvarului – aceasta fiind o imagine pe care Dumnezeu o imprimă în mintea lui – și descoperă că dragostea de care el se prinde întrece orice imaginație.” – Ellen G. White, „Manuscript Releases”, vol. 6, p. 32

 

Rezumat: Isaia a văzut că, după Asiria, Babilonul urma să cucerească Iuda. Dar, în ciuda conducătorilor foarte puternici ai întunericului acestei lumi (Efeseni 6:12), care lucrau prin dușmanii de pe pământ ai lui Dumnezeu și care aveau îndrăzneala să-și aroge atribute divine, în cele din urmă Domnul va stăpâni și va aduce pacea veșnică pe planeta noastră zbuciumată.

 

 

Post-ul [vineri, 5 februarie] Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.