[duminică, 3 ianuarie] Regele a murit! Trăiască Regele!

 

 

1. În Isaia 6:1 se vorbește despre moartea regelui Ozia. Ce a însemnat moartea sa, conform pasajului de mai jos?

 

2 Cronici 26

„Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia. 2 Ozia a întărit Elotul şi l-a adus iarăşi sub stăpânirea lui Iuda după ce a adormit împăratul cu părinţii săi. 3 Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia, din Ierusalim. 4 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său, Amaţia. 5 A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească. 6 A pornit cu război împotriva filistenilor. A dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei şi zidurile Asdodului şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului şi între filisteni. 7 Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal şi împotriva maoniţilor. 8 Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic. 9 Ozia a zidit turnuri la Ierusalim pe Poarta Unghiului, pe poarta văii şi pe unghi şi le-a întărit. 10 A zidit turnuri în pustie şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului. 11 Ozia avea o oaste de ostaşi care mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia şi puse sub poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului. 12 Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute. 13 Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului. 14 Ozia le-a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţe, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii. 15 A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, care aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri, ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic. 16 Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii. 17 Preotul Azaria a intrat după el cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă, 18 care s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au zis: „N-ai dreptul, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul Locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.” 19 Ozia s-a mâniat. În mână avea o cădelniţă. Şi, cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii. 20 Marele preot, Azaria, şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise. 21 Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării. 22 Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi şi cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoţ, prorocul. 23 Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat cu părinţii săi în ogorul de înmormântare al împăraţilor, căci ziceau: „Este lepros.” În locul lui, a domnit fiul său Iotam”

 

Există câteva perspective diferite cu privire la moartea acestui rege.

 

1) Deși domnia lui Ozia a fost lungă și prosperă, „când a ajuns puternic, inima i s-a înălțat și l-a dus la pieire” (vers. 16). El a vrut să ardă tămâie în templu. Când preoții l-au oprit pentru că nu avea dreptul, fiindcă nu era din familia preoțească a lui Aaron (vers. 17,18), regele s-a mâniat și, când a respins mustrarea, Domnul l-a lovit imediat cu lepră, pe care a avut-o „până în ziua morții și a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului” (vers. 21). Ce ironie! Isaia a avut o vedenie despre Împăratul divin curat, nemuritor, în Templul Său, chiar în anul în care regele necurat a murit!

 

2) Există un contrast izbitor între Ozia și Isaia. Plin de îngâmfare, Ozia a căutat să atingă sfințenia din mândrie și a devenit necurat conform ritualului, de aceea a fost îndepărtat de tot ce însemna sfințenie. Isaia a permis ca sfințenia Domnului să ajungă la el. Cu umilință, el și-a recunoscut slăbiciunea și a tânjit după curăția morală, pe care a primit-o (Isaia 6:5-7). La fel ca vameșul din parabola lui Isus, el a fost socotit neprihănit: „Căci oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat” (Luca 18:14).

 

3) Există o asemănare uimitoare între lepra lui Ozia și starea morală a poporului: „… nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi și carne vie” (Isaia 1:6).

 

4) Moartea lui Ozia (aprox. 740 î.Hr.) marchează o criză majoră în conducerea lui Iuda. Moartea oricărui conducător absolut face ca țara să fie vulnerabilă în perioada tranziției de putere. Dar Iuda se afla într-un pericol deosebit, pentru că Tiglat-Pileser al III-lea urcase pe tronul Asiriei în 745 î.Hr. și era gata de război. Asirienii au devenit o putere invincibilă, care a amenințat independența tuturor popoarelor din Orientul Apropiat. În acest timp de criză, Domnul l-a încurajat pe Isaia, arătându-i că El deținea controlul.

 

Citește 2 Cronici 26:16. Cum ne confruntăm și noi cu același pericol?

 

 

Post-ul [duminică, 3 ianuarie] Regele a murit! Trăiască Regele! apare prima dată în Studiu Biblic.