[duminică, 8 noiembrie] Toți ne închinăm la ceva
Există ceva în noi care tânjește după a da închinare; ceva care, fără îndoială, a fost pus de Dumnezeu în ființa noastră, dar, ca oricare alt lucru, a fost pervertit de păcat. În mod evident, la început, noi trebuia să ne închinăm doar Singurului care merită închinare, Domnul și Creatorul nostru. Dar, odată cu căderea în păcat, toate acestea s-au schimbat într-o mare măsură.
Totuși, într-un fel sau altul, toți ne închinăm la ceva sau cuiva. Acest lucru ne ajută să explicăm de ce toți oamenii, de-a lungul istoriei omenirii și chiar în prezent, practică închinarea. În Egiptul antic, unii oameni îl venerau pe faraon; alții, în alte timpuri și în alte ținuturi, se închinau la statui ce reprezentau pești, la zei cu multe capete și alte presupuse divinități. Unii oameni se închinau la soare, la lună și la stele.
Astăzi, cei mai mulți oameni se consideră prea rafinați ca să se plece înaintea statuii unei broaște (dar, după câte se pare, nu și înaintea statuii Fecioarei Maria); și totuși, aceasta nu înseamnă că oamenii, chiar și cei seculari, nu se închină la ceva: bani, putere, sex, ei înșiși, staruri de muzică rock, actori, politicieni. Tot ce iubim cel mai mult, toate acele lucruri asupra cărora ne concentrăm cel mai mult atenția, orice lucru pentru care trăim, la aceea ne închinăm.
1. Ce învățăm din experiența celor trei tineri iudei din Babilon despre importanța închinării adevărate?
Daniel 3:16-28
„16 Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. 17 Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. 18 Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” 19 La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să-l încălzească. 20 Apoi, a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins. 21 Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins. 22 Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. 23 Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins. 24 Atunci, împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” 25 El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” 26 Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului. 27 Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii, şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. 28 Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!”
În mod evident, cei trei tineri evrei au luat în serios porunca a doua, așa cum intenționase Dumnezeu (Exodul 20:4-6). La urma urmei, ea face parte din Cele Zece Porunci, alături de interdicțiile cu privire la crimă sau la furt ș.a.m.d. Închinarea, cea corespunzătoare, este atât de importantă, încât ocupă într-adevăr un loc central în problemele din zilele din urmă, înainte de revenirea Domnului Isus. În consecință, educația creștină trebuie să includă tot ce ține de subiectul închinării: ce este ea, cum ne închinăm, de ce este importantă și cui ne închinăm?
Citește Apocalipsa 14:6-12. Ce spun aceste texte despre închinare, în timpul crizei finale, dinaintea revenirii lui Isus?
„6 Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” 8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” 9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. 11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! 12 Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.””
Post-ul [duminică, 8 noiembrie] Toți ne închinăm la ceva apare prima dată în Studiu Biblic.
