[marţi, 14 iulie] Începe de acolo de unde te afli
Se spune că, „în viață, singurul loc de unde poți să începi este cel în care te afli, deoarece nu există niciun alt loc din care ai putea începe”. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele 1:8). Mesajul Său a fost prea clar ca să poată fi înțeles greșit: începe de unde ești. Dă mărturie acolo unde te-a așezat Dumnezeu. În loc să visezi la oportunități mai bune, începe cu cele din jurul tău. Privește prin ochii lui Dumnezeu posibilitățile cele mai aproape de tine!
Nu trebuie să fii cel mai instruit om din lume, cel mai elocvent sau cel mai talentat. Oricât de utile ar fi unele dintre aceste daruri, dacă ar fi corect întrebuințate, până la urmă, singurul lucru de care ai nevoie este iubirea ta pentru Dumnezeu și pentru sufletele din jur. Dacă ești dispus să dai mărturie, Dumnezeu va deschide calea pentru tine.
3. Ce ne spun următoarele pasaje despre vederea spirituală a lui Andrei și despre modul său de a lucra?
Ioan 1:40,41
„40 Unul din cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41 El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă Hristos)”.
Ioan 6:5-11
„5 Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?” 6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă. 7 Filip i-a răspuns: „Pâinile, pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei[a], n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele”. 8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: 9 „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” 10 Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos”. În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. 11 Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit”.
Ioan 12:20-26
„20 Nişte greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic 21 s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus”. 22 Filip s-a dus şi a spus lui Andrei, apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus. 23 Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. 24 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. 25 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. 26 Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti”.
Andrei a început în familia lui, vorbindu-i despre Isus mai întâi fratelui său, Petru. El a fost prietenos cu un băiețel din mulțime, care i-a oferit apoi Învățătorului tot ce avea el de mâncare și cu acel mic dar Isus a făcut o minune. Andrei a știut ce să facă cu grecii care doreau să-L vadă pe Isus. În loc să dezbată probleme de teologie, a intuit nevoia lor și li L-a prezentat pe Isus.
Câștigarea de suflete se bazează pe relații bune și pline de grijă. Gândește-te la cei apropiați ai tăi care poate că nu Îl cunosc pe Isus. Te percep ei ca pe cineva grijuliu și plin de milă? Văd că tu ai o pace și un scop pe care le doresc și ei? Este viața ta o bună mărturie despre Evanghelie? Ne facem prieteni pentru Dumnezeu vorbindu-le despre Domnul Isus. Ei devin prietenii noștri creștini, și, pe măsură ce le împărtășim mesajul lui Dumnezeu despre adevărul biblic referitor la timpul sfârșitului, ei pot să devină și creștini adventiști de ziua a șaptea.
De ce poate fi uneori atât de greu să ne conducem membrii familiei și rudele la Hristos?