[vineri, 10 iulie] Un gând de încheiere

 

 

Esența vieții de creștin constă într-­o relație cu Isus atât de bogată, încât vom tânji să le spunem și altora despre El. Oricât de importantă ar fi o doctrină corectă, ea nu poate înlocui o viață transformată prin har și schimbată prin dragoste. Ellen G. White explică foarte clar acest lucru: „Mântuitorul știa că niciun argument, oricât de logic, nu ar fi înmuiat inimile învârtoșate și nu ar fi putut străpunge crusta egoismului și a spiritului lumesc. El știa că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestrați cu putere cerească; că Evanghelia își va împlini lucrarea numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite și cu buze elocvente, printr­-o cunoaștere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul și Viața.” – „Faptele apostolilor”, p. 31. În cartea „Hristos, Lumina lumii”, ea adaugă acest gând profund: „Iubirea minunată a lui Hristos va înduioșa și va supune inimile acolo unde simpla înșirare a doctrinei nu va izbuti nimic” (p. 826).

 

Există oameni care cred că a da mărturie personală înseamnă să încerce să­-i convingă pe ceilalți de adevărurile pe care le­-au descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu. Deși este important ca, la momentul potrivit, să facem cunoscute aceste adevăruri, mărturia personală are mai mult de­-a face cu eliberarea de vină, cu pacea, mila, iertarea, puterea, speranța și bucuria pe care le­-am găsit în darul vieții veșnice, oferit fără plată de Isus.

 

Pentru studiu suplimentar:

Elen G. White, „Faptele apostolilor”, cap. „Vrei să mă îndupleci”