[miercuri, 17 iunie] Hotărâre şi răbdare

 

 

4. Deşi versetul următor vorbeşte despre perseverenţa în binele pe care îl facem celorlalţi, avem nevoie de aceeaşi atitudine în faţa unor întrebări dificile. De ce sunt importante hotărârea şi răbdarea în rezolvarea problemelor?

 

Galateni 6:9

”Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”

 

Adevăratele realizări cer tenacitate. Adesea, ceea ce obținem prea ușor tratăm cu mare ușurință. Dificultățile din Biblie ne dau ocazia de a ne pune mintea la lucru, iar hotărârea și perseverența cu care căutăm o soluție ne arată cât de importantă este pentru noi. Timpul petrecut în studierea Bibliei în încercarea de a înțelege mai bine semnificația și mesajul ei este bine folosit. Probabil că experiența cercetării sârguincioase a Scripturii după un răspuns, chiar o perioadă mai lungă de timp, va fi o binecuvântare mai mare decât soluția pe care o vom găsi. Atunci când găsim o soluție la o problemă foarte complicată, aceasta devine foarte prețioasă pentru noi.

 

Faptul că nu poți rezolva imediat o dificultate nu înseamnă că nu poate fi rezolvată. Este remarcabil cât de des trecem cu vederea acest lucru evident. Mulți, când dau peste o dificultate în Biblie, se opresc puțin asupra ei și, dacă nu văd nicio soluție, de îndată trag concluzia că nu poate fi rezolvată. Alții încep să pună sub semnul întrebării veridicitatea întregii Biblii. Dar să nu uităm că poate exista o soluție foarte ușoară chiar și atunci când noi, în înțelepciunea noastră umană limitată – sau în ignoranța noastră – nu o vedem. Ce am crede despre un începător în ale algebrei care, după ce a încercat în zadar timp de o jumătate de oră să rezolve o problemă dificilă, declară că nu există nicio soluție la problemă, deoarece el nu o poate găsi? Același lucru ni se poate aplica nouă când studiem Biblia.

 

Când unele dificultăți sfidează eforturile tale cele mai asidue de a le rezolva, lasă­-le deoparte pentru o vreme și, între timp, pune în practică ce Domnul ți­-a descoperit deja. Sunt unele cunoștințe spirituale pe care le dobândim doar după ce am fost dispuși să facem ce ne-­a spus Dumnezeu deja să facem. Fiți perseverenți și răbdători în studierea Bibliei! Răbdarea este o trăsătură a credincioșilor din vremea sfârșitului (Apocalipsa 14:12).

 

Ce putem învăța de la cei care au studiat cu sârguință și răbdare pasajele dificile din Biblie? Cum îi putem încuraja pe alții să nu renunțe la căutarea lor după adevăr? De ce să nu ne temem când ajungem la un pasaj dificil din Scriptură?