[luni, 2 decembrie] Curăţirea

 

 

După ce vorbește despre sfințirea zidului și strângerea cântăreților, următorul verset, Neemia 12:30, vorbește despre curățire (n.r. – s­-a preferat folosirea formei vechi – a curăța, curățire –, pentru că este vorba despre spălări rituale, simbolice, nu doar de o spălare obișnuită a mâinilor, a hainelor etc.). „Preoții și leviții s­-au curățit și au curățit și pe popor, porțile și zidul.” Rădăcina ebraică a termenului „curățit”, thr, înseamnă a fi curat, a fi pur și este folosit în mai multe contexte în Vechiul Testament, fiind asociat inclusiv cu ideea de a fi curat și fără pată din punct de vedere moral înaintea lui Dumnezeu.

 

3. Ce ne învaţă următorul pasaj despre (a) natura umană, (b) iertarea lui Dumnezeu și (c) puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră?

 

1 Ioan 1:7-9 

”7 Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. 8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”

 

Templul și serviciile de la templu erau componente esențiale în religia Israelului din vechime. Dar templul și serviciile de acolo erau un mijloc în vederea unui scop, nu un scop în sine. Rostul, menirea lor era să conducă poporul la o relație salvatoare cu Dumnezeul legământului, cu Domnul Isus Hristos, ca să cunoască puterea Sa curățitoare în viața lor. Când știm ce a făcut Dumnezeu pentru noi, de la ce ne­-a salvat El, această cunoștință ne conduce să Îl iubim și să ne închinăm Lui. Acesta este unul dintre motivele pentru care, din nou și din nou, israeliții din vechime povesteau ce făcuse Dumnezeu în trecut. Îi ajuta să cunoască bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, care determinau bucuria și recunoștința ce se întrepătrundeau în experiența lor de închinare. Pentru noi, experiența și aprecierea iertării de păcat ar trebui să ne aducă recunoștință față de Dumnezeu și, totodată, speranță și bucurie. Atunci este ușor să Îl lăudăm pe Domnul și să ne exprimăm aprecierea pentru frumusețea caracterului Său. Cea mai mare descoperire a caracterului lui Dumnezeu este Isus pe cruce, purtând pedeapsa pentru păcatele noastre ca să nu trebuie să o purtăm noi.

 

Indiferent de păcatele tale trecute sau de caracterul tău de astăzi, la cruce poți obține iertare deplină chiar în acest moment. Cere chiar acum iertarea pe care ți-o oferă Isus!