[joi, 24 octombrie] „O mare lucrare de făcut”
8. De ce considera Neemia că lucrarea pe care o făcea era „o mare lucrare” (Neemia 6:3)? Ce încercări au fost făcute pentru a-l opri?
Neemia 6:1-13
”Nu pusesem încă uşile porţilor când Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nicio spărtură. 2 Atunci, Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: „Vino şi să ne întâlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gând să-mi facă rău.” 3 Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă pogor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.” 4 Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns. 5 Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă. 6 În ea era scris: „Se răspândeşte zvonul printre popoare şi Gaşmu spune că tu şi iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor 7 şi că ai pus chiar proroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino dar şi să ne sfătuim împreună.” 8 Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!” 9 Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Li se va înmuia inima, şi lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă! 10 M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului, căci vin să te omoare şi au să vină noaptea să te omoare.” 11 Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!” 12 Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint. 13 Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume ca să mă umple de ocară.”
Capitolul 6 arată câte încercări s-au făcut de a-i lua viața lui Neemia. Sanbalat și Gheșem îi trimiteau constant scrisori pentru a-l determina să vină la ei sub pretextul unei întâlniri. Însă întâlnirea trebuia să aibă loc în valea Ono, care era în teritoriul inamic, și astfel s-a văzut adevăratul scop al invitației. Sanbalat, Tobia și Gheșem au văzut o oportunitate care era viabilă atâta timp cât zidul nu era finalizat și porțile nu erau încă închise. Iudeii aveau protecția împăratului persan și de aceea vrăjmașii nu îi puteau cuceri printr-un atac frontal deschis. Dar, dacă ar fi scăpat de conducătorul lor, ar fi reușit să împiedice progresul sau chiar să oprească de tot lucrările de construire. Ei nu au renunțat. Chiar dacă Neemia nu le răspundea, ei au continuat să încerce. Probabil că a fost foarte frustrant pentru Neemia să fie nevoit să facă față opoziției la fiecare mișcare. El le-a răspuns astfel: „Am o mare lucrare de făcut” (vers. 3). Judecând după standardul lumii, Neemia făcea o lucrare importantă ca paharnic al împăratului – era o slujbă prestigioasă, una dintre cele mai înalte funcții din țară, fiind și sfătuitorul împăratului. Dar construirea unei cetăți ajunse în ruină nu avea nicio semnificație lumească. Și totuși el o numește o mare lucrare! Neemia considera că lucrarea pe care o făcea pentru Dumnezeu era „mare” și mai importantă, deoarece și-a dat seama că, la Ierusalim, era în joc onoarea Numelui lui Dumnezeu. Când a instituit serviciile de la templu, Dumnezeu a rânduit și preoția. Pentru ca templul să rămână sfânt și deosebit în mintea poporului, El a poruncit ca numai preoții să îndeplinească anumite slujbe la templu. Nouă ne este foarte greu să vedem sfințenia lui Dumnezeu, de aceea El a dorit să îi ajute pe israeliți să vină în prezența Sa cu reverență. Neemia știa că oricine putea să intre în curte, dar nu și în templu. Chemându-l în templu, Șemaia a arătat că era un profet fals, pentru că sugera ceva contrar îndrumărilor lui Dumnezeu, și, totodată, un trădător.
Cum putem astăzi, fără un sanctuar pământesc, să păstrăm în minte gândul sfințeniei lui Dumnezeu? Ce se întâmplă când înțelegem sfințenia lui Dumnezeu, în contrast cu păcătoșenia noastră?
