[marţi, 22 octombrie] Oprirea lucrărilor
5. Ce au făcut vrăjmașii ca să oprească lucrările din Ierusalim?
Ezra 4:6-24
”6 Sub domnia lui Asuerus, la începutul domniei lui, au scris o pâră împotriva locuitorilor din Iuda şi din Ierusalim. 7 Şi, pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită în limba aramaică. 8 Dregătorul Rehum şi logofătul Şimşai au scris împăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim. 9 Dregătorul Rehum, logofătul Şimşai şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam 10 şi celelalte popoare pe care le-a mutat marele şi vestitul Osnapar şi le-a aşezat în cetatea Samariei şi în celelalte locuri de dincoace de Râu şi aşa mai departe. 11 Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimis-o împăratului Artaxerxe: „Robii tăi, oamenii de dincoace de Râu, şi aşa mai departe. 12 Să ştie împăratul că iudeii plecaţi de la tine şi veniţi printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită şi rea, îi ridică zidurile şi-i dreg temeliile. 13 Să ştie dar împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta şi i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, şi vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta. 14 Şi, fiindcă noi mâncăm sarea curţii domneşti şi nu ne şade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste ştiri. 15 Să se facă cercetări în Cartea Cronicilor părinţilor tăi şi vei găsi şi vei vedea în Cartea Cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraţilor şi ţinuturilor şi că s-a dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta. 16 Facem cunoscut împăratului că, dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta şi dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta nu vei mai avea stăpânire dincoace de Râu.” 17 Iată răspunsul trimis de împărat dregătorului Rehum, logofătului Şimşai şi celorlalţi tovarăşi ai lui de slujbă, care locuiau la Samaria şi în alte locuri de cealaltă parte a Râului. „Sănătate şi aşa mai departe. 18 Scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o a fost citită întocmai înaintea mea. 19 Am dat poruncă să se facă cercetări şi s-a găsit că, din vremuri vechi, cetatea aceasta s-a răsculat împotriva împăraţilor şi s-a dedat la răscoală şi la răzvrătire. 20 Au fost la Ierusalim împăraţi puternici, stăpâni peste toată ţara de dincolo de Râu şi cărora li se plătea bir, dare şi drept de trecere pe drum. 21 Ca urmare, porunciţi să înceteze lucrările oamenilor acelora şi să nu se mai zidească cetatea aceasta până ce nu vor avea o învoire din partea mea. 22 Vedeţi să nu vă abateţi de la porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba împăraţilor.” 23 Îndată ce s-a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Şimşai şi înaintea tovarăşilor lor de slujbă, s-au dus în grabă la Ierusalim, la iudei, şi i-au oprit cu silă şi cu putere de la lucrările lor. 24 Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim şi a fost oprită până în anul al doilea al domniei lui Darius, împăratul perşilor.”
„Oamenii țării” au scris plângeri împotriva iudeilor și împotriva lucrării lor mai întâi către Darius (Ezra 5 și 6), apoi către împăratul Xerxes (Ahașveroș), dar și către Artaxerxes. Ei au făcut tot ce le-a stat în putere să oprească lucrările de la Ierusalim. Ei susțineau că, dacă cetatea avea să fie reconstruită, împăratul avea să își piardă puterea asupra ei, deoarece Ierusalimul a fost întotdeauna o cetate a răzvrătirii și tulburărilor. Din nefericire, împăratul Artaxerxes a început să creadă că iudeii construiau doar pentru că doreau să își câștige independența și, astfel, să stârnească conflicte. El a poruncit întreruperea lucrărilor și a fost trimisă o armată ca să îi împiedice să mai construiască cetatea. Această abordare în forță a pus lucrarea pentru Dumnezeu într-un impas.
6. De ce au încetat iudeii lucrările de reconstruire a Ierusalimului, deși știau ce dorea Dumnezeu de la ei? Ce i-a împiedicat să lucreze?
Ezra 4:23,24
”23 Îndată ce s-a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Şimşai şi înaintea tovarăşilor lor de slujbă, s-au dus în grabă la Ierusalim, la iudei, şi i-au oprit cu silă şi cu putere de la lucrările lor. 24 Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim şi a fost oprită până în anul al doilea al domniei lui Darius, împăratul perşilor.”
Se pare că iudeii și-au dat seama că Dumnezeu îi chemase să reconstruiască cetatea și templul, dar, din cauza opoziției puternice, le era teamă. Probabil au căutat scuze precum: „Acum nu este momentul potrivit…”, „Dacă Dumnezeu ar dori cu adevărat acest lucru, El ar pregăti o cale” sau „Poate că nici nu trebuia să ne întoarcem”. Când facem ce credem că ne-a chemat Dumnezeu să facem și ne lovim de împotrivire, avem tendința să ne îndoim de călăuzirea Sa. Ne convingem pe noi înșine că am făcut o greșeală. Teama ne poate paraliza mintea, iar gândurile ne sunt cuprinse de disperare și neajutorare în loc să ne concentrăm pe puterea lui Dumnezeu. Ai trecut și tu prin situații asemănătoare, fiind convins că Dumnezeu te-a chemat să faci ceva și apoi ai avut îndoieli din cauză că era prea greu? (Să ne gândim la Ioan Botezătorul.) Ce ai învățat din acea experiență?