[vineri, 7 iunie] Un gând de încheiere

 

 

„Prea adesea se întâmplă ca părinţii să nu fie uniţi în conducerea familiilor lor. Tatăl, care este foarte puţin timp acasă cu copiii şi nu le cunoaşte particularităţile caracterului şi temperamentului, este aspru şi sever. El nu îşi stăpâneşte firea, însă îi corectează pe alţii cu patimă. Copilul ştie acest lucru şi, în loc să fie supus, pedeapsa îl umple de mânie. Mama îngăduie, cu anumite ocazii, anumite abateri pe care alteori le pedepseşte aspru. Copiii nu ştiu niciodată exact la ce să se aştepte şi sunt ispitiţi să vadă cât de departe pot merge cu încălcarea libertăţii. Astfel, sunt semănate seminţele răului, care răsar şi apoi aduc roade.” – Ellen G. White, Căminul adventist, pp. 314–315

 

„Căminul trebuie să fie centrul iubirii celei mai curate şi nobile. Pacea, armonia, iubirea şi fericirea trebuie să fie cultivate cu străduinţă în fiecare zi, până când aceste lucruri preţioase vor ajunge să sălăşluiască în inimile celor care compun familia. Planta iubirii trebuie îngrijită atent, altfel moare. Orice principiu bun care dorim să prospere în suflet trebuie cultivat cu grijă. Iar ceea ce Satana sădeşte în inimă — invidia, gelozia, cearta, vorbirea de rău, nerăbdarea, prejudecata, egoismul, lăcomia şi mândria — trebuie dezrădăcinat. Dacă li se permite acestor lucruri rele să rămână în suflet, ele vor aduce roade care îi vor pângări pe mulţi. O, cât de mulţi cultivă plante otrăvitoare care ucid fructele preţioase ale iubirii şi mânjesc sufletul!” – Ibidem, pp. 195–196