[marți, 21 mai] Bucuria și responsabilitatea de a fi părinte

 

 

3. Care este mesajul central al Psalmului 127? Ce lecţii importante ar trebui să preluăm din el pentru noi?

 

Psalmul 127

”Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.”

 

Când vrei să găteşti felul tău preferat de mâncare, urmezi o reţetă. De obicei, dacă pui ingredientele şi respecţi paşii, obţii rezultatul dorit. Totuşi a fi părinte nu este acelaşi lucru. Niciun copil nu este exact ca altul şi, chiar dacă procedezi întocmai cum ai procedat cu alţi copii, rezultatele pot fi diferite. Ele depind de sexul copilului, de locul pe care îl are între ceilalţi copii ai familiei (este cel mai mare, mijlociul sau cel mai mic), de temperamentul său şi de o serie de alţi factori. În planul lui Dumnezeu, părinţii ar trebui să-i îndrume şi să-i înveţe pe copii să-L iubească şi să-L asculte (Deuteronomul 6:4-9; Psalmii 78:5-7). Porunca dată de Dumnezeu părinţilor spune să-l învăţăm „pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbele 22:6), nu să-l protejăm excesiv pentru a ne asigura că nu ia decizii greşite.

 

Deşi vrem să-i vedem pe copiii noştri crescând de la omuleţii răsfăţaţi şi lipsiţi de apărare la nişte adulţi independenţi şi plini de succes, răspunderea noastră supremă este aceea de a-i ajuta să-L cunoască, să-L iubească şi să-L slujească pe Hristos. Ca părinţi, putem urma planul de dezvoltare spirituală a copiilor noştri subliniat în Deuteronomul 6. Aici avem patru condiţii importante: Să-L recunoaştem pe „Domnul, Dumnezeul nostru” (vers. 4), să-L iubim cu toată inima noastră (vers. 5), să preţuim Cuvântul Său (vers. 6) şi să le împărtăşim copiilor noştri tot ce cunoaştem noi despre El (vers. 20-23).

 

Deuteronomul 6 continuă oferindu-ne două metode importante. Prima: „învaţă-spune” (vers. 7). Învăţarea se referă la educaţia formală, în timp ce vorbirea se referă la instruirea informală. În ambele cazuri, comunicarea adevărului biblic are loc în cadrul relaţiei părinte-copil. Momentele de învăţare formală pot avea loc în timpul altarului familial, când studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu ei. Învăţarea informală are loc spontan, în diferitele circumstanţe de zi cu zi şi este chiar mai importantă decât prima. Întâmplările de fiecare zi pot deveni mijloace eficiente în transmiterea adevărului biblic (Geneza 18:19). A doua metodă este „leagă-scrie” (Deuteronomul 6:8,9). Adevărul spiritual trebuie să fie „legat” în toate acţiunile („mâini”) şi atitudinile („între ochi”) noastre, dar trebuie să fie înscris şi în viaţa noastră privată („uşorii casei”) şi publică („porţile”). El trebuie să treacă din inima noastră în cămin şi, din cămin, în lume.