[vineri, 10 mai] Un gând de încheiere
„Căsătoria a primit binecuvântarea lui Hristos şi trebuie să fie privită ca o instituţie sfântă. Adevărata religie nu trebuie să contracareze planurile lui Dumnezeu. El a rânduit ca bărbatul şi femeia să fie uniţi prin legătura sfântă a căsătoriei, să formeze familii care, încununate cu cinste, vor fi simboluri ale familiei din cer. La începutul lucrării Sale de slujire publică, Domnul Hristos Şi-a arătat în mod hotărât aprobarea faţă de instituţia pe care o înfiinţase în Eden. Astfel, El le-a declarat tuturor că nu va refuza prezenţa Sa la ocaziile de căsătorie şi că, atunci când este unită cu sfinţirea şi curăţia, cu adevărul şi neprihănirea, căsătoria este una dintre cele mai mari binecuvântări date vreodată familiei omeneşti.” – Ellen G. White, ”Fiice ale lui Dumnezeu”, pp. 180–181
Aşa cum ne arată Cântarea cântărilor, dragostea sexuală poate fi un lucru minunat în căsătorie. Dar o relaţie durabilă nu se poate baza doar pe frumuseţea exterioară şi pe plăcerea fizică. Corpul nostru îmbătrâneşte şi se degradează şi nicio dietă din lume, niciun program de exerciţii fizice şi nicio operaţie plastică nu ne vor face să rămânem veşnic tineri. Căsătoria dintre Solomon şi Sulamita este o relaţie de o viaţă, bazată pe angajament. De trei ori afirmă cei doi că îşi aparţin unul altuia (Cântarea cântărilor 2:16; 6:3; 7:10). Prima dată este o recunoaştere a apartenenţei, sau a stăpânirii lor reciproce (vezi şi Efeseni 5:21,33). A doua oară, ea inversează ordinea, afirmându-şi supunerea (vezi vers. 22,23). A treia oară el îşi exprimă dorinţa după ea (vezi vers. 24-32). O dragoste ca aceasta nu se poate stinge (Cântarea cântărilor 8:7); este ca o pecete care nu poate fi ruptă (vers. 6)
