[Vineri, 14 dec] Un gând de încheiere

„«De aceea, Sabatul constituie fundamentul închinării la Dumnezeu, deoarece ne învaţă acest mare adevăr în modul cel mai impresionant şi nicio altă instituţie nu face lucrul acesta. Adevărata bază a închinării la Dumnezeu, nu numai în ziua a şaptea, ci a închinării în general, o constituie deosebirea dintre Creator şi fiinţele create. Acest mare fapt nu-şi poate pierde niciodată valoarea şi nu trebuie uitat niciodată» (J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27). Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden cu scopul de a păstra acest adevăr în atenţia oamenilor pentru totdeauna. Atâta timp cât calitatea Sa de Creator al nostru continuă să fie motivul pentru care ne închinăm Lui, Sabatul va continua să fie un semn şi un monument comemorativ al acestui adevăr. Dacă Sabatul ar fi fost păzit la nivel global, gândurile şi sentimentele omului ar fi fost îndreptate către Creator ca obiect al adorării şi închinării şi n-ar fi existat niciodată vreun idolatru, ateu sau necredincios. Păzirea Sabatului este un semn al loialităţii faţă de adevăratul Dumnezeu, care «a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor». Rezultă că mesajul prin care li se porunceşte oamenilor să se închine lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui le cere, de fapt, să păzească porunca a patra.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 361