[Luni] Daniel şi a doua venire a lui Isus
Mulţi iudei contemporani cu Domnul Isus se aşteptau ca Mesia să-i alunge de la putere pe romani şi Israel să devină cea mai puternică naţiune de pe pământ. Însă prima venire a lui Mesia avea cu totul alt scop. Dumnezeu Îşi dorea pentru copiii Săi credincioşi cu totul altceva decât doar un trai mai bun în această lume păcătoasă şi decăzută.
Capitolul 2 din cartea Daniel arată probabil mai bine ca oricare pasaj din Vechiul Testament că lumea nouă nu va apărea din cea veche, ci va fi creată de la zero şi va fi radical diferită. Profeția amintită ne prezintă ridicarea şi căderea a patru mari imperii mondiale – Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Aceste mari imperii, ilustrate în visul lui Nebucadneţar printr-o statuie, îşi încheie existenţa într-un mod dramatic, arătând astfel marea discrepanţă dintre lumea aceasta şi lumea viitoare, de după revenirea Domnului Isus Hristos.
3. Ce ne învaţă Daniel 2:34,35,44,45 despre soarta acestei lumi şi despre natura lumii noi?
Daniel 2:34,35,44,45
34. Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.
35. Atunci, fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.44. Dar, în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic.
45. Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat şi tâlcuirea lui este temeinică.”
Versetele aceasta nu lasă loc la ambiguitate cu privire la ce se va întâmpla la a doua venire a lui Isus. În Luca 20:17,18, Isus Se identifică cu această piatră care spulberă tot ce a mai rămas din lumea noastră. Daniel 2:35 spune că, după ce s-au sfărâmat, aurul, argintul, lutul, fierul şi arama „s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele”. Altfel spus, după revenirea lui Isus, va dispărea tot ce există în lumea aceasta veche. Iar piatra care a distrus lumea aceasta „s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul”. Şi Împărăţia aceasta instaurată după revenirea lui Isus „nu va fi nimicită niciodată” şi „va dăinui veşnic” (Daniel 2:44).
Nu există decât două posibilități pentru orice om care a trăit vreodată pe planeta aceasta. Fie va fi cu Isus pentru veşnicie, fie va dispărea definitiv împreună cu păcatul şi amintirea lui. Şi într-un caz, şi în celălalt, destinul este etern.
Post-ul Daniel şi a doua venire a lui Isus apare prima dată în Studiu Biblic.