[Vineri] Un gând de încheiere

Citeşte Apocalipsa 12:9-12 şi din Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, cap. „De ce a fost îngăduit păcatul?”.

„Atâta vreme cât toate fiinţele create au recunoscut ascultarea iubirii, în tot universul lui Dumnezeu a existat o desăvârșită armonie. Bucuria oștilor cerești era aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele își găseau plăcere în a reflecta slava Sa și a-I aduce laudă. Iar în timp ce iubirea faţă de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia faţă de celălalt era plină de încredere și neegoistă. Nu exista nicio notă discordantă care să tulbure armonia cerească. Dar, în această atmosferă fericită, s-a produs o schimbare. A fost cineva care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu le-o acordase fiinţelor pe care le crease. Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult onorat de Dumnezeu.” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 21)

Observă expresia sugestivă „ascultarea iubirii”. Ea arată că iubirea conduce la ascultare, la credincioşie. Soţul care îşi iubeşte soţia îşi dovedeşte dragostea prin fidelitate. Îngerii şi-au dovedit iubirea prin devotament. La fel ne-o putem dovedi şi noi.