[Marți] Creștinul și statul

3. Ce principiu fundamental putem desprinde din Romani 13:1-7 cu privire la atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de autorităţile civile guvernamentale?

Romani 13:1-7
1. Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.
2. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda.
3. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.
4. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.
5. De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.
6. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.
7. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.

Este frapant că Pavel a scris aceste cuvinte într-un timp în care lumea era condusă de un imperiu păgân capabil de o brutalitate extremă, fundamental corupt, care nu ştia nimic despre adevăratul Dumnezeu şi care, în câţiva ani, avea să pornească o mare persecuţie împotriva acelora care doreau să I se închine lui Dumnezeu. Pavel însuşi avea să fie condamnat la moarte de conducerea acestui imperiu. Şi îi îndemna totuşi pe creştini să fie cetăţeni buni, chiar şi sub o asemenea conducere! Conducerea, ca principiu, vine de la Dumnezeu. Oamenii au nevoie să trăiască într-o societate cu legi, reguli şi standarde. Anarhia nu este un concept biblic.

Aceasta nu înseamnă totuşi că Dumnezeu ar aproba toate formele sau toate metodele de conducere alese de diferitele conduceri. Dimpotrivă! Nu suntem chiar atât de departe nici în timp, nici în spaţiu de unele regimuri politice brutale. Dar chiar şi în aceste condiţii, creştinii ar trebui să respecte legile ţării cât mai bine cu putinţă şi să respecte guvernul, atâta vreme cât cerinţele lui nu sunt în conflict cu cerinţele lui Dumnezeu. Înainte de a porni pe un drum pe care ar fi în conflict cu autorităţile, credinciosul ar trebui să se gândească bine, să se roage mult şi să se sfătuiască şi cu alţii. Ştim din profeţie că va veni o vreme când urmaşii credincioşi ai lui Dumnezeu vor fi consideraţi ostili puterilor politice care vor stăpâni lumea (Apocalipsa 13). Până atunci, să facem tot ce putem, înaintea lui Dumnezeu, pentru a fi cetăţeni buni în ţara în care trăim.

„Noi trebuie să recunoaştem autoritatea omenească ca o orânduire stabilită de Dumnezeu şi să învăţăm că ascultarea de ea este o datorie sacră, în cadrul sferei ei legale. Dar, când cerinţele ei vin în conflict cu cerinţele lui Dumnezeu, atunci trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie recunoscut mai presus de toate legiuirile omeneşti. (…)

Nu ni se cere să sfidăm autorităţile. Cuvintele noastre, fie ele vorbite, fie scrise, ar trebui să fie cumpănite cu grijă, ca nu cumva să se spună despre noi că am fi rostit ceva ce ne-ar înfăţişa ca unii care am fi împotriva legii şi a ordinii. Noi nu trebuie să spunem sau să facem ceva care ne-ar închide în mod nenecesar calea.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 53