[luni, 13 februarie] Prea târziu (Geneza 7:12,17-24;8:1-3)

Teribilul potop a durat 40 de zile şi 40 de nopți. Oamenii şi animalele s-au urcat pe locurile cele mai înalte pe care le-au găsit; însă apa devenea din ce în ce mai mare şi nu era nicio posibilitate de a scăpa. Chiar şi Satana se temea pentru viața sa. Regretau vreunii dintre oamenii din afara corabiei cu adevărat păcatele pe care le făcuseră? Desigur că nu. Le părea rău doar de ceea ce li se întâmpla lor în acel moment. Înăuntrul arcei, Noe și familia lui îi mulțumeau Domnului pentru că avea grijă de ei. La început, când ascultau urletul furtunii, puteau auzi afară oameni şi animale îngrozite. Apoi, sunetele groaznice s-au stins treptat, iar în cele din urmă, au auzit doar furtuna şi zgomotele animalelor din arcă. S-au întristat foarte mult când s-au gândit la ceea ce li se întâmplase oamenilor din afara corabiei. Când apa a ajuns destul de sus, a ridicat arca de pe pământ. În timp ce plutea pe apă, valuri mari, biciuite de vânt, au făcut ca aceasta să se balanseze dintr-o parte în alta şi de la un capăt la altul. Oră după oră, arca a continuat să plutească pe valuri, apoi să se prăbușească printre valuri, doar pentru a se avânta din nou în valurile înalte şi apoi iarăși jos, din nou şi din nou. Animalele din arcă erau în siguranță, dar erau îngrozite. Nicio picătură de apă nu se scursese înăuntru, dar dacă îngerii nu ar fi protejat arca, ar fi fost făcută bucăți. Cu timpul, furtuna s-a oprit, iar „apele s-au ridicat aşa de mult pe pământ, încât toți munții înalți de sub cerul întreg au fost acoperiți. Apele s-au ridicat deasupra munților, acoperindu-i cu aproape cincisprezece coți”, şi toate creaturile care mișunau pe pământ au pierit: păsări, vite, animale sălbatice, toate animalele mici care mișună pe pământ şi toți oamenii.

Apoi a suflat un vânt puternic, iar apa ce acoperea pământul întreg a început să sece şi să se retragă încet. Ce ușurare când Domnul a condus arca într-un loc sigur, printre vârfurile muntoase, unde apa era mult mai liniștită! După cinci luni de zbucium pe valuri, oamenii dinăuntrul arcei s-au bucurat şi L-au preamărit pe Dumnezeu. Ce s-a întâmplat cu apele potopului? Geneza 8:1-3

Aplicaţie: Domnul trimite îngeri pentru a te proteja şi pe tine. Îi mulțumești tu zilnic pentru că are grijă de tine?