[miercuri, 4 ianuarie] Povestea Bibliei

Dacă te vei uita în partea de sus a paginii, vei vedea că cele 66 de cărți ale Bibliei sunt împărțite în mai multe grupe. Câte grupe sunt? Zece. Câte cărți sunt în prima grupă? Încearcă să le enumeri fără să te uiți. Acum uită-te la cronologia de pe pagina următoare. Acele cinci cărți au fost scrise de Moise, care a trăit la mai bine de 2 400 de ani după ce Dumnezeu crease lumea noastră. Tot ce a scris el chiar s-a întâmplat, iar oamenii despre care a scris el au fost la fel de reali ca și tine. Geneza, întâia carte a Bibliei, vorbește despre prima parte a istoriei lumii noastre. Ea ne spune cum a fost făcută lumea noastră, cine a făcut-o, cum arăta ea și pentru cine a fost făcută. Ne povestește cum a mințit cel rău cu privire la Dumnezeu și cum a fost el în stare să distrugă lumea noastră. Mai bine ca oricare altă carte, Geneza ne vorbește despre planul perfect al lui Dumnezeu de a ne elibera de Satana, astfel încât să putem fi în siguranță, cu Domnul, de partea câștigătoare, în războiul împotriva celui rău.

Cărțile pe care Moise le-a scris vorbesc despre oamenii speciali pe care Dumnezeu i-a ales să fie misionari pentru toți ceilalți oameni din lume. Acei oameni deosebiți au promis că vor asculta de Cele Zece Porunci minunate ale lui Dumnezeu. I-au învățat acești oameni pe păgânii din jurul lor despre Dumnezeu? Și-au păstrat ei promisiunea de a asculta de Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu? Vom afla lucrul acesta abia când vom ajunge la acea parte a istoriei. Celelalte cărți ale Bibliei vorbesc despre judecători, regi, profeți și apostoli și, în mod special, despre Isus în timpul pe care l-a petrecut pe pământ. Aceste cărți ne repetă de multe ori că Satana a încercat să distrugă planul minunat al lui Dumnezeu de a ne salva și ne relatează cum acesta a eșuat de fiecare dată.

Cu fiecare încercare eșuată, mai mulți oameni aflau despre Dumnezeu și treceau de partea Lui în războiul împotriva celui rău. Acum, uită-te la cronologia din josul paginii. Ne apropiem de sfârșitul acestui război teribil? Da. Isus a vorbit despre lucrurile care se vor întâmpla aproape de vremea revenirii Sale, iar multe dintre acestea s-au întâmplat deja. De asemenea, Biblia ne spune cum se va încheia războiul cu Satana. Datorită lucrurilor pe care Isus a reușit să le înfăptuiască, păcatul va dispărea în curând, pentru totdeauna. Fiecare persoană care este de partea lui Dumnezeu va trăi veșnic cu El. Ioan 3:16

Aplicaţie: Dacă încă nu știi numele primelor cinci cărți ale Bibliei, ce ai zice să le memorezi chiar astăzi?