[marți, 11 octombrie] Wheeler păzește Sabatul
Pastorul Wheeler a fost provocat să studieze temeinic această problemă a Sabatului. La început, el trebuie să fi simțit că doamna Oakes se înșela. Dar, pe măsură ce verifica referințele biblice pe care ea i le dăduse, găsea acolo unele lucruri care-l nedumereau. A încercat să găsească alte versete pentru a „echilibra lucrurile”. Dar a fost surprins să descopere că textele din Noul Testament pe care se aștepta să le găsească despre sfințirea duminicii nu existau. A fost înțelept pastorul Wheeler pentru că a dorit să afle ce spune Biblia? Proverbele 2:3-5 ; Ioan 7:17
Nu știm cu exactitate cât timp a studiat pastorul Wheeler problema Sabatului. Dar când a terminat – în jurul lunii martie 1844 – conștiința lui era împăcată, deoarece a ținut pentru prima dată Sabatul zilei a șaptea. Curând, și alți membri din biserica sa i s-au alăturat în păstrarea Sabatului, inclusiv Cyrus Farnsworth.
Până în august 1844, un alt pastor care credea în mesajul Advent a acceptat Sabatul. Numele lui era Thomas Preble. Nu știm cu siguranță cum a aflat despre Sabat, dar știm ce a făcut în această privință. A fost primul adventist care a publicat într-o revistă un articol despre Sabatul zilei a șaptea. Acesta a fost tipărit în februarie 1845. În loc să păstreze vestea bună pentru el însuși, Preble a urmat instrucțiunile lui Isus din Matei 5:14-16.
Mulți oameni au citit articolul lui Preble cu mare interes, dar niciunul cu atâta entuziasm ca un căpitan de vas la pensie, pe nume Joseph Bates. De îndată ce a putut aranja acest lucru, Bates a călătorit la Washington, New Hampshire, pentru a-i vizita pe pastorul Wheeler și pe Cyrus Farnsworth. A parcurs o distanță mare cu trenul, o călătorie lungă cu diligența și un drum anevoios pe jos, până când Joseph Bates a bătut, în cele din urmă, la ușa lui Frederick Wheeler, într-o noapte târziu.
Dovezile pe care Joseph Bates le-a văzut atunci când a studiat Biblia cu cei care țineau Sabatul au fost convingătoare; pentru tot restul vieții sale, Sabatul avea să fie unul dintre subiectele sale preferate.
Aplicație: De îndată ce au înțeles un nou adevăr biblic, Joseph Bates și alții au fost dispuși să facă mari schimbări și sacrificii pentru a se supune. Ce vrea Dumnezeu să faci atunci când descoperi un adevăr nou pentru tine? Matei 13:44-46