[duminică, 24 iulie] Protestul prinților germani

În 1529, la doisprezece ani după ce Luther bătuse în cuie pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze de protest împotriva vânzării de indulgențe, mișcarea pe care acesta o inițiase și-a câștigat numele de Mișcarea Protestantă.

Împăratul Carol al V-lea insista din nou ca toată Germania să accepte învățăturile bisericii catolice. De mai mulți ani plănuia să-l ucidă pe Luther și să pedepsească Saxonia, regiunea în care locuia Luther. Dar de fiecare dată când își pregătea armata, apărea o altă criză. Turcii, francezii sau chiar papa îl atacau. Dar acum avea lucrurile sub control și își putea îndrepta din nou atenția către Luther.

Cu toate acestea, Carol a ajuns la concluzia că un conflict armat nu era cea mai înțeleaptă cale în acel moment, așa că a pornit să își atingă obiectivul prin intermediul consiliilor bisericești mai degrabă decât prin război. Împăratul a convocat o altă Dietă (reuniune a oficialilor guvernamentali). De data aceasta, întâlnirea a fost organizată în orașul Speyer. Era obligatoriu ca prinții germani să participe.

Împăratul a cerut ca toată Germania să se supună papei. În discuția care a urmat, mulți prinți au obiectat, iar reprezentantul împăratului și-a dat seama că era necesar un compromis.

S-a propus ca învățăturile catolice să continue să fie aplicate acolo unde erau încă bine stabilite; dar, în acele regiuni în care învățăturile Reformei se impuseseră deja, trebuiau să fie de acord doar cu unele „restricții minore”. Urmau să aibă libertate religioasă pentru ei înșiși, dar nu puteau vorbi despre înțelegerea lor privind învățăturile Bibliei, iar catolicilor nu le era permis să se alăture credinței reformate.

Pentru unii prinți, acest aranjament părea suficient de bun. Dar unii s-au opus, deoarece credeau că este greșit. În ciuda pericolului foarte real pentru ei înșiși, au spus: „Să respingem acest decret. În chestiuni de conștiință, majoritatea nu are nicio putere”.

În fața consiliului național, mulți dintre prinți au protestat cu îndrăzneală împotriva sugestiei împăratului. Ce era în neregulă cu propunerea sa? Marcu 16:15,16 Cu siguranță, acest lucru nu l-a făcut fericit pe împărat, dar „protestul prinților” a dat numele „protestantismului”.

Aplicație: A apăra ceea ce este corect nu este întotdeauna ușor. Comparați situația prinților cu cea a Esterei. Ce principiu este implicat? Estera 4:13,14