[joi, 21 iulie] Anabaptiștii sunt persecutați

Anabaptiștii din regiunile din jurul orașului Zürich au făcut un pas îndrăzneț și aveau să plătească un preț. Totuși, în cele opt zile înainte ca liderii grupului să fie obligați să plece, treizeci și cinci de bărbați și femei au cerut să fie botezați și să se alăture bisericii ilegale.

Povestea următorilor doi ani este una combinată. Anabaptiștii au fost persecutați în mod constant. Închisoarea, amenzile grele și alungarea liderilor lor din canton i-au făcut pe mulți dintre credincioșii locali să se clatine. Grupul din Zollikon s-a predat de mai multe ori adversarilor lor, negându-și credința și promițând că nu vor mai răspândi opiniile lor despre Scriptură.

Dar, odată eliberați din închisoare, vocea conștiinței începea să-i deranjeze. Știau că nu acționaseră corect. Vor mai primi iertarea lui Dumnezeu? Mai putea Dumnezeu să-i ierte?

Da, bineînțeles că da. Promisiunea lui Dumnezeu de îndurare este încă adevărată. 1 Ioan 1:9

Orașul Zürich părea să fi câștigat lupta împotriva anabaptiștilor. Acești creștini simpli doreau o biserică separată de guvern, o biserică ai cărei membri să aleagă personal să-L slujească pe Isus, o biserică care să refuze să folosească forța și persecuția pentru a câștiga adepți pentru Isus. Dar o astfel de biserică nu a rezistat în Zollikon.

În mai puțin de doi ani, Conrad Grebel și Felix Manz, cei doi lideri a căror credință nu se clătina niciodată, au murit amândoi. Multele luni petrecute într-o închisoare rece l-au slăbit pe Grebel, iar acesta a murit de boală. Manz a fost înecat, în public, în râul Limmat din Zürich, din ordinul consiliului.

Aplicație: Grebel și Manz au murit. Dar au murit păstrând o comoară pe care o considerau suficient de valoroasă pentru a face ca suferința să merite. Ce anume? 1 Petru 3:14-17