[marți, 14 decembrie] Libertate în Isus

Ce zi de marți fusese ziua aceea! Isus îi învățase pe oameni în curțile templului încă de dimineață devreme. După ce a părăsit templul pentru totdeauna, în seara aceea a continuat să îi învețe pe unii dintre ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor. Noi nu știm unde a fost toată ziua de miercuri, dar timpul Lui se scurgea și avea multe la care să se gândească. Joi seara avea să mănânce cina de Paști cu ucenicii Săi și, în cele din urmă, să fie capturat de dușmanii Săi. Apoi, vineri după-amiază urma să moară ca Miel de Paști. Matei 26:1,2

Poporul Său sărbătorise Paștele timp de sute de ani ca un memento al eliberării lor din sclavia egipteană. Dar, de asemenea, Paștele era o întruchipare a eliberării din sclavia păcatului. Numai viața și moartea lui Isus puteau face asta.

Acceptând moartea Lui ca pedeapsă pentru păcatele noastre, suntem eliberați din vina acestora. Isaia 53:5 Apoi, acceptând ca viața Sa neprihănită să fie pusă în dreptul nostru (Ieremia 23:6), noi suntem eliberați de puterea păcatului. El a făcut acest lucru posibil atunci când, ca om, a învins puterea păcatului prin ascultarea Sa perfectă. Romani 5:19

Pavel a învățat despre aceeași eliberare de păcat atunci când a spus: „Am fost răstignit împreună cu Hristos”. Cu alte cuvinte, Isus a luat sinele păcătos al lui Pavel asupra Sa. Asta l-a eliberat de vina păcatului. Apoi a spus: „Hristos trăiește în mine”. Acesta l-a eliberat de sub puterea păcatului. Ambele s-au întâmplat prin credință. Galateni 2:20 Experiența lui Pavel poate fi și a noastră!

Aplicație: Versurile unei rugăciuni pe care noi uneori o cântăm solicită aceeași dublă binecuvântare. Sună cam așa: „Lasă sângele-Ți vărsat să mă spele de păcat”, „Eu sunt slab, Tu fă-mă sfânt”. Gândește-te la sensul acestor cuvinte și spune această rugăciune de fiecare dată când cânți acest imn vechi — „Stânca mântuirii”.