[marți, 3 august] Furtună pe lac

Pe măsură ce acei oameni Îl ascultau pe Isus, începeau să creadă că El era Mesia. După minunea prin care i-a hrănit, ei erau gata să-L încoroneze ca rege. Ucenicii lui, desigur, erau încântați. Părea că speranțele lor aveau să se împlinească în cele din urmă. Ioan 6:14

Dar Isus știa că trebuia să oprească planurile lor. El i-a chemat repede pe ucenicii Săi și le-a spus să urce în barcă și să plece. Din felul în care le vorbea, au știut că trebuie să-L asculte. Așa că au mers la barca lor, dar au așteptat o vreme acolo, sperând că Isus avea să li se alăture în curând.

Isus a spus și oamenilor adunați să plece. Și, la fel ca ucenicii, ei au recunoscut în înfățișarea Sa și în cuvintele rostite o autoritate mai mare decât cea a conducătorilor pământești. Nu au îndrăznit să nu-L asculte, chiar dacă erau nedumeriți și nemulțumiți de întorsătura pe care o luaseră evenimentele. Matei 14:22 Aveau nevoie să înțeleagă!

Isus avea nevoie de un timp pe care să-l petreacă singur ca să Se roage pentru ucenicii Săi dragi. Știa că erau foarte dezamăgiți. Ei nu-și dădeau seama că, dacă L-ar fi încoronat rege, ar fi oprit imediat lucrarea pe care El o avea de făcut. Acest lucru le-ar fi dat preoților un motiv să-L acuze de conducerea unei rebeliuni împotriva guvernării romane. Ucenicii încă nu înțelegeau că Împărăția Sa nu era din lumea aceasta.

În timp ce Isus se ruga, ucenicii Lui vâsleau înapoi spre malul vestic al lacului. Pentru că ei nu plecaseră când le-a spus El să plece, acum se lăsase întunericul.

Și mințile lor erau întunecate. Ar fi trebuit să se gândească la lucrurile minunate pe care Isus le spusese și le făcuse în acea zi. În schimb, se plângeau unul altuia de refuzul Său de a lăsa poporul să-L încoroneze. Destinația lor era la aproximativ 7 kilometri depărtare. Ar fi trebuit să ajungă acolo destul de repede. Dar, iscată ca din senin, o furtună a venit peste ei. Câteva ore mai târziu, erau încă în largul mării. Versetul 24

Aplicație: În loc să continue să se plângă, cu toții doreau acum prezența lui Isus. Nu cumva ne asemănăm și noi cu ei atunci când avem probleme?