[miercuri, 4 august] Mersul pe apă

Ucenicii lui Isus se aflau într-o furtuna pe Marea Galileii, luptând pentru viața lor. Valuri uriașe amenințau să-i înece, iar ei vâsleau împotriva unui vânt care îi ducea din ce în ce mai departe de destinație.

Dintr-odată, în lumina fulgerului, ei au văzut ceva ce credeau că era o fantomă care se apropia. Era cumva un simbol al morții care le arăta că în curând aveau să se înece? Erau îngroziți și „au strigat de frică”.

Nici măcar nu se gândeau că era Isus. Dar când S-a apropiat și se părea că urma doar să treacă pe lângă ei, ucenicii L-au recunoscut. Au strigat din nou, dar de data aceasta după ajutorul Lui. Matei era în barca aceea. Citește ce a scris despre această întâmplare! Matei 14:25-27

Nu există nicio furtună așa de violentă încât să înăbușe strigătul nostru de ajutor către Isus. Ce ușurare a fost răspunsul Lui, pentru ucenici! Petru, care de obicei vorbea primul, a strigat prin furtună: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. A fost Isus de acord? Versetul 29

Ceilalți ucenici priveau cum Petru cobora din barcă și mergea pe apă spre Isus. Totul a mers bine până când el a privit înapoi la ceilalți ucenici din barcă. Se simțea bine pentru ceea ce făcea. Probabil că voia să vadă dacă ceilalți îl urmăreau.

Dar acel moment de mândrie ar fi putut să-l coste viața. Privind înapoi, își luase ochii de la Isus. Când s-a întors din nou către El, nu L-a mai putut vedea. Un val uriaș era între ei, ascunzându-L pe Isus pentru o clipă, iar Petru a intrat în panică. Ce s-a întâmplat mai departe? Versetele 30-32

Un Petru smerit L-a ținut pe Isus de mână până când au pășit în barcă. Apoi au ajuns pe uscat (Ioan 6:21). Dacă Petru ar fi continuat să privească la Isus, nu s-ar mai fi scufundat.

Aplicație: La fel se întâmplă și în viața noastră spirituală. Citește Psalmul 69:1,2.