[luni, 19 iulie] Furtună pe mare

Când ucenicii lui Isus au început să vâslească spre malul de est al Mării Galileii, vântul și apa erau calme. Dar, așa cum se întâmpla de multe ori pe acel mare lac, vremea s-a schimbat brusc. Nori uriași de furtună au umplut cerul și vânturi puternice se auzeau prin canioanele de pe malul estic al lacului.

Fulgerele izbucneau în flăcări orbitoare printre norii negri care lăsau să cadă o ploaie torențială. Tunetul era puternic. Vântul biciuia valurile uriașe, iar acestea umpleau barca cu apă mai repede decât puteau ucenicii să o scoată afară. Se auzeau sunete asurzitoare din fiecare direcție. Marcu 4:37

Acei ucenici erau oameni puternici și curajoși. Unii dintre ei erau pescari experimentați. Ei crescuseră în bărcile de pescuit de pe acel lac. Trecuseră prin multe furtuni și ajunseseră mereu în siguranță, dar nu mai trecuseră niciodată prin ceva asemănător.

În cele din urmă, și-au dat seama că nu exista nicio speranță să supraviețuiască. Atât ei, cât și oamenii din celelalte bărci care îi urmau erau siguri că se vor îneca. Apoi, dintr-o dată, și-au amintit că Isus era cu ei. Uitaseră de El în panica pe care le-o cauzase furtuna.

Intraseră în această furtună atunci când făcuseră ceea ce Isus le ceruse. Acum, unde era? Îi părăsise? „Isuse! Isuse!” strigau ei. Furtuna le îneca vocile, dar ei strigau în continuare. Făcuseră tot ce se putea să se salveze, iar acum barca lor era pe cale să se scufunde.

Apoi, un alt fulger orbitor a luminat întunericul, iar ei au reușit să-L vadă pe Isus. Trezit în cele din urmă, Isus s-a ridicat și a zis: „Taci! Fără gură!” Ucenicii au fost uimiți că natura L-a ascultat imediat. Vântul și ploaia s-au oprit, norii au dispărut și totul era liniștit. Versete 38,39

Aplicație: Uneori, atunci când facem ceea ce Isus ne cere, am putea avea necazuri așa cum au avut ucenicii în noaptea aceea. Dar nu trebuie să uităm niciodată, așa cum au uitat ucenicii, că El este întotdeauna cu noi. Ce a spus Isus despre asta? Versetul 40