[joi, 8 iulie] Patru feluri de pământ (2)
Când fermierul împrăștia semințele cu mâna sa, unele au căzut pe un pământ care părea la fel ca toate celelalte de la fermă. Dar nu era același, deși diferența nu se observa. Într-un colț al câmpului, un strat de piatra era acoperit de un strat subțire de pământ, așa că piatra nu putea f văzută.
Semințele care au căzut pe acel strat subțire de pământ au încolțit repede și au dat plante care păreau sănătoase la început. Însă, atunci când soarele a urcat pe cer și temperatura a crescut, s-au uscat. De ce? Pentru că rădăcinile lor nu au putut trece prin acel strat de piatră și nu s-au putut dezvolta. Așa se face că planta nu a putut să-și extragă hrana și apa, elemente atât de necesare supraviețuirii, din solul fertil de mai jos. Marcu 4:5,6
Acest fragment din parabolă îi descrie pe acei oameni care se alătură bisericii lui Dumnezeu, dar în curând pleacă. La fel cum stratul subțire de sol a primit semințele, acești oameni acceptă cu bucurie semințele adevărurilor din Biblie. Așa cum solul acoperea pietrele și, astfel, nu se vedea vreo diferență față de restul ogorului, tot așa, acești noi membri par la început să fe ca și ceilalți. Dar ce se întâmplă ceva mai târziu? Versetele 16,17
Acești oameni părăsesc biserica, dar nu pentru că au acceptat cu bucurie adevărurile lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie acceptat cu bucurie de către toți oamenii. Ei pleacă pentru că nu s-au înrădăcinat în acele adevăruri, ci au avut o credintă de suprafață.
Acel strat superfcial de sol reprezintă religia lor superfcială, iar piatra de sub acel sol reprezintă egoismul care se ține legat de unele din vechile lor obiceiuri proaste. Rădăcinile plantelor nu au putut trece prin piatră către solul adânc și nu au putut să se hrănească.
Acesta este modul în care egoismul îi împiedică pe credincioșii de suprafață să se unească cu Isus, singurul care le poate hrăni viața spirituală. Ei cred teoria adevărului biblic, dar nu se predau complet lui Isus și nu cer ajutorul Său pentru schimbarea vieților lor. Atunci când apar încercări sau când standardele Bibliei îndeamnă către schimbări pe care nu sunt dispuși să le facă, ei pleacă. 1 Ioan 2:19
Aplcație: Nu accepta să se întâmple asta și cu tine. Extinde-ți rădăcinile adânc în hrană spirituală, citind Biblia în fiecare zi și rugându-L pe Dumnezeu să te facă asemenea Lui.