[miercuri, 3 martie] Un profet printre noi

 

 

Ezra și Neemia au fost lucrători credincioși ai lui Dumnezeu. Ei i-au ajutat pe oamenii din Iuda să ia decizii corecte, iar ceea ce este scris în cărțile lor ne ajută și pe noi să facem alegeri bune. Să nu uităm niciodată lucrul ăsta!

 

Și să nu-i uităm nici pe profeții credincioși ai lui Dumnezeu, ale căror mesaje le găsim în Biblie. Nu este ușor să mustri oameni care trec de partea lui Satana, în războiul său împotriva lui Dumnezeu, dar aceasta este sarcina dată de Dumnezeu profeților săi.

 

Celor mai mulți oameni nu le place să li se spună despre păcatele lor, dar trebuie să afle ce îi îndeamnă profetul să facă în privința respectivă. Dumnezeu i-a spus lui Isaia: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!” (Isaia 58:1).

 

Ieremia, un bărbat timid, dar iubitor de pace, a trebuit să vorbească pentru Dumnezeu „împotriva întregii țări, împotriva împăraților lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoților lui și împotriva poporului țării” (Ieremia 1:17,18).

 

Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel că îl trimite în fața oamenilor încăpățânați. El trebuia să le transmită mesajul lui Dumnezeu „fie că vor asculta, fie că nu vor asculta – căci sunt o casă de îndărătnici – vor ști totuși că în mijlocul lor este un proroc” (Ezechiel 2:3-5). Un profet a trăit și în zilele noastre. Numele ei este Ellen White și a fost mesagerul lui Dumnezeu timp de aproximativ 70 de ani. Este moartă acum, dar mesajele ei din cărți continuă să vorbească poporului lui Dumnezeu – „fie că vor asculta, fie că nu vor asculta” – până când Isus va reveni. Citește-i cărțile și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru că un profet a fost printre noi, îndemnându-ne să nu ne asemănăm cu lumea!

 

Dumnezeu a trimis întotdeauna profeți pentru timpuri speciale. Amos 3:7. Am studiat deja despre mai mulți profeți din Vechiul Testament, dar mai sunt încă 12. Ei sunt numiți profeții mici, deoarece cărțile lor sunt scurte. Vom face cunoștință cu ei, în ordinea cărților lor din Biblie, chiar dacă ei nu au trăit în această ordine.