Odată, Domnul Isus le-a spus ucenicilor că va fi foarte greu pentru cei bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că se încred mai mult în bogățiile lor decât în Dumnezeu. – Şi atunci cine va putea fi mântuit? au întrebat ucenicii. – La oameni, lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință, a spus Isus (Matei 19:25,26).

 

Deci cel care vrea să fie mântuit va alege să-L primească pe Isus și să-L urmeze în totul, să se lase condus de El. Nu există niciun merit și nicio faptă bună prin care să ne putem câștiga mântuirea. Doar Isus ne poate mântui.

 

Uneori, când facem ceva rău, avem impresia că Dumnezeu nu mai vrea să ne asculte rugăciunea și să ne ierte. Să nu uităm că nimeni nu este prea mânjit de păcat încât Dumnezeu să nu-l poată curăți. Isus… „poate să mântuiască pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25).

 

David a făcut multe păcate, greșind față de Dumnezeu și față de popor. Dar și-a mărturisit păcatele cu umilință și a cerut iertare. „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule”, se ruga el, „pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!” (Psalmii 51:10,11). Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și, plin de îndurare, i-a iertat păcatele. Chiar dacă erau atât de mari, Domnul le putea ierta.

 

Dumnezeu va răspunde cu bucurie oricui vine la El mărturisindu-și păcatul și cerând să fie curățit. Ştii care este făgăduința Lui? Vezi 1 Ioan 1:9.

 

Şi mai este ceva. Domnul Isus este pentru noi un fel de avocat. El știe totul despre Legea lui Dumnezeu, o cunoaște cel mai bine și este gata să ne ajute să o înțelegem și noi și să o aplicăm. Mai mult, El este totdeauna de partea noastră, ne cunoaște și știe de ce avem nevoie.

 

Cazul fiecăruia dintre noi ajunge în fața instanței de judecată din cer. Este minunat să știm că avem un apărător, pe cineva care ne reprezintă și pledează în favoarea noastră.

 

De îndată ce Îl rugăm, El începe să lucreze pentru noi. El a trecut prin aceleași necazuri ca noi, așa că știe ce simțim și de ce avem nevoie. Vezi 1 Ioan 2:1.