[vineri, 22 mai]

 

 

Naturalistul Michael Grinard a publicat o știre fantastică: în fundul unui puț de mină, el a descoperit o plantă care a încolțit și care, în efortul ei de a ajunge la lumină, a crescut 40 de metri înălțime, cu toate că specia ei nu poate depăși 15 cm. E incredibil, dar adevărat! Şi e posibil și pentru tine. Dacă vrei să ai succes în cariera la care deja ai început să te gândești, nu uita să-ți pui ținte. Atunci când îți pui ținte, decizi ce vrei să realizezi în viață. Stabilirea idealurilor îți oferă ocazia să alegi unde vrei să ajungi. După ce te rogi în locul tău special de rugăciune, ia un pix și scrie-ți obiectivele mari: ce vrei să realizezi în viața ta. Împarte apoi aceste ținte mari, care se întind pe mai mulți ani, în câteva etape intermediare. Acum împarte-le în etape mai mici, apoi și mai mici și tot așa, până ajungi să-ți faci o listă cu obiective pentru astăzi. Roagă-te din nou pentru ele și pune-le într-un loc vizibil pentru a nu uita de ele.

 

Ești pregătit să îți pui astăzi ținte clare, pe care vrei cu orice chip să le atingi? Fă o listă cu țintele cu împlinire pe termen scurt și lung: