[marți, 31 martie]

 

 

Dacă ai fost vreodată judecat greșit de alții, știi cât de mult te afectează acest lucru. De obicei, când primim o mustrare, luăm o poziție de apărare, care ne împiedică să creștem. Dar nu trebuie să întoarcem spatele provocării de a-i ajuta pe alții să crească. Este greu, dar poate fi unul dintre cele mai importante instrumente de răspândire a Evangheliei, fiindcă imită modul în care i-a câștigat Isus pe oameni când a fost pe pământ. El a spus păcatului pe nume, dar păcătosului i-a fost oferită șansa de a trăi cu adevărat. Oamenii erau atrași de modul în care El trăia adevărul.

 

Cum putem să-i ajutăm pe alții să meargă pe o cale mai bună, la fel ca Isus? Cheia poate fi modul în care reacționăm. În primul rând, ne verificăm personal și ne amintim că și noi am făcut ceva asemănător în anumite ocazii. Apoi, Îi cerem lui Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne ajute să vedem clar, ca să putem oferi ajutor și altcuiva. Nu vom putea ajuta un om dacă îl judecăm, ci dacă vom avea milă de el. În sfârșit, scriem cuvintele care l-ar putea îndrepta pe prietenul nostru pe o cale mai bună.

 

Nu refuza această provocare. Gândește-te cum ar arăta biserica dacă nu ne-ar păsa de problemele altora.