[marți, 21 ianuarie]
De ce este importantă sfințenia? Este un mandat de la Dumnezeu (vezi Evrei 12:14). Totuși ai grijă să nu faci o confuzie. Noi încă avem o natură păcătoasă. Știm că desăvârșirea deplină este primită numai prin harul lui Isus Hristos la a Doua Sa Venire. Însă noi am fost chemați să fim ascultători de Hristos și de voia Sa, în orice fel ni s-a făcut cunoscută. Această ascultare include dorința de a nu păcătui și de a nu-L întrista pe Prietenul nostru cel mai bun, dorința de a învinge ispita prin puterea harului Său.
Pe măsură ce urmărim ceea ce dorește Domnul pentru noi, continuăm să creștem în harul Său. Nu suntem niciodată mai mântuiți decât am fost atunci când L-am primit, însă putem continua să creștem în faptele noastre și în răspunsul nostru față de voia Sa. Această creștere devine o dorință mai puternică în noi pe măsură ce dorim să ne facem plăcuți lui Dumnezeu. În timp ce lăsăm lucrarea desăvârșirii noastre în mâna Lui, ne concentrăm asupra unei umblări împreună cu El și asupra unei înțelegeri mai profunde a harului Său.
Dumnezeu a spus că dorește să ne dea viață din belșug. Aceasta înseamnă o viață fără regretele pe care le-am putea avea dacă am trăi după propriile impulsuri. Noi dorim să fim creștini, să umblăm în lumina lui Dumnezeu și să privim spre trecutul nostru cu mulțumire, nu cu regret. Ascultarea de Dumnezeu ne ajută să facem lucrul acesta. Este singura garanție a unei vieți minunate.
Ascultarea implică și înțelegere. Dumnezeu nu ne-a înzestrat cu rațiune doar pentru ca, mai apoi, să ne ceară să ascultăm fără să înțelegem. Chiar dacă sunt situații când asculți prin credință, fără să înțelegi întru totul planul lui Dumnezeu, de cele mai multe ori El se așteaptă ca noi să ne exercităm gândirea și să luăm decizii ca niște persoane adulte, mature.