[luni, 20 ianuarie]

 

 

„Sfințenia este schița planului după care Dumnezeu Își contruiește un templu viu.” – Charles Haddon Spurgeon, predicator englez și autor renumit din secolul al XIX-lea

 

„La sfârșit nu există nicio eroare sau erezie, nimic mai fundamental opus religiei decât o viață păcătoasă.” – John Tillotson, prelat englez, arhiepiscop de Canterbury, din secolul al XVII-lea

 

„Orice păcat decurge din faptul că slava lui Dumnezeu nu s-a aflat în fruntea priorităților – aceasta este însăși esența păcatului.” – John Piper, predicator și autor american contemporan

 

„Nu se poate realiza nimic în privința desăvârșirii și adevăratei sfințenii dacă nu este har.” – Augustin, 354-430, părinte al bisericii

 

„Îl consider mai curajos pe acela care își înfrânge dorințele decât pe acela care își învinge dușmanii, căci biruința cea mai grea este aceea asupra sinelui.” – Aristotel, 384-322 î.Hr., filosof grec

 

„Citind despre viața marilor bărbați, am aflat că prima lor biruință a fost asupra lor înșile. Pentru toți autodisciplina a fost primul pas.” – Harry S. Truman, 1884-1972, președinte al Statelor Unite

 

„Nu există păcat sau virtute. Există doar ceea ce fac oamenii. Totul se reduce la același lucru. Unele dintre faptele oamenilor sunt drăguțe, altele nu sunt drăguțe, dar, mai mult de atât, nu are nimeni dreptul să spună.” – John Ernst Steinbeck, scriitor american din secolul al XX-lea

 

„Toți facem greșeli. Cheia este să le recunoaștem, să învățăm ceva din ele și să mergem mai departe. Adevăratul păcat este ignorarea greșelilor sau, și mai rău, încercarea de a le ascunde.” — Robert Zoellick, fost președinte al Băncii Mondial