Ce legătură are cu mine?
În noaptea de 28/29 mai 1914, vasul Empress of Ireland, având 1477 de pasageri la bord, naviga pe râul St. Lawrence, în jos. Din partea opusă venea un vas norvegian, Storstad. De abia au apucat să schimbe câteva semnale şi dintr-odată s-a lăsat o ceaţă deasă. După câteva minute, când ceaţa s-a risipit, pasagerii de pe Empress au văzut îngroziţi cum prora vasului norvegian,
placată cu oţel, se îndrepta direct spre tribordul vasului lor. S-a dat o avertizare, dar a fost prea târziu. În cincisprezece minute, vasul Empress s-a scufundat, luând cu el o 1014 vieţi. Greşeala a fost a vasului norvegian. Alfred Toftenes, ofiţerul de rang unu, nu avea experienţă. Ar fi trebuit să-l cheme pe căpitan pe punte, la primul semn de ceaţă. Avea nevoie de sfatul cuiva care mai trecuse prin astfel de situaţii. Dar, încrezându-se în propria judecată, el a schimbat direcţia şi a izbit celălalt vas cu toată forţa.
Şi astăzi, mulţi tineri fac la fel ca acel ofiţer. Vor să-şi fie propriul „căpitan”, adică să se conducă singuri, să facă aşa cum cred ei. Sfaturile părinţilor şi ale profesorilor nu sunt ascultate…Ar fi bine să căutăm sfatul bătrânilor, dar, mai mult decât atât, să ne dăm seama că avem nevoie de înţelepciunea divină, care să ne conducă prin apele periculoase ale vieţii.
Aşa a făcut Isaac. De când era mic, el fusese învăţat să Îl iubească pe Dumnezeu şi să asculte de El şi să-şi iubească părinţii şi să asculte de ei. Ascultarea dovedită cu ocazia aceea deosebită, pe Muntele Moria, nu a fost ceva ieşit din comun pentru Isaac. Chiar atunci când i s-a cerut ceva care părea fără niciun rost şi de neînchipuit, Isaac a ales să-L onoreze pe Dumnezeu şi să asculte de tatăl său, rămânând liniştit sub ameninţarea cuţitului (Geneza 22:3-13 ,,Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a înşeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi şi pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot şi a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu. A treia zi, Avraam şi-a ridicat privirea şi a văzut locul de departe. Atunci Avraam le-a zis slujitorilor săi: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul vom merge până acolo, ne vom închina, iar după aceea ne vom întoarce la voi.“ Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot şi le-a pus în spinarea fiului său Isaac, iar el a dus focul şi cuţitul. Şi cei doi au mers împreună. Isaac i-a zis tatălui său, Avraam:
– Tată!
– Da, fiule, a răspuns el.
– Avem focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot? l-a întrebat Isaac.
– Dumnezeu Însuşi va da mielul pentru arderea de tot, fiule, i-a răspuns Avraam.
Şi cei doi şi-au continuat drumul împreună până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar şi a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său. Dar Îngerul Domnului l-a strigat din cer:
– Avraame! Avraame!
– Iată-mă, a răspuns el.
– Nu pune mâna pe băiat, i-a spus Îngerul. Nu-i face nimic, pentru că acum ştiu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.
Avraam şi-a ridicat privirea şi a văzut un berbec prins cu coarnele într-un tufiş. S-a dus, a luat berbecul şi l-a jertfit ca ardere de tot în locul fiului său).
