[Sâmbătă] 12 Mai
Cine este proprietarul?
Dumnezeu a creat lumea şi tot ce cuprinde ea, inclusiv omul, în şase zile (Geneza 1:26-28). Uitându-Se la tot ce făcuse, Dumnezeu a fost mulţumit şi a spus că „toate erau foarte bune” (vers. 31). Dar cel mai mult S-a bucurat de Adam şi Eva, pe care îi făcuse după chipul Său (vers. 26).
Dumnezeu a dorit să aibă cineva grijă de lucrurile din lumea aceasta, să fie un fel de administrator, împreună cu care să lucreze şi pe care să Se poată bizui. Şi a încredinţat această slujbă lui Adam şi Evei – spunându-le să stăpânească şi să supună tot ce fusese creat.
Adam şi Eva au devenit astfel reprezentanţii Săi „pe teren” – ei erau reprezentanţii adevăratului Proprietar şi răspundeau înaintea Lui. În Sfatul Cerului, Adam era reprezentantul planetei Pământ, dar Stăpânul, Proprietarul, era şi este Dumnezeu – „Al Domnului este pământul, cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc” (Psalmii 24:1).
Şi noi Îi aparţinem lui Dumnezeu. El ne-a creat (Isaia 44:24) şi tot El ne recreează, făcând din noi nişte fiinţe noi atunci când Îl primim în inima noastră (1 Corinteni 6:20). Deci, când recunoaştem că tot ce suntem şi avem Îi aparţine lui Dumnezeu şi că El ne poate folosi cum doreşte, abia atunci suntem nişte buni ispravnici, sau administratori, pentru El.
Banii nu sunt lucrul cel mai important pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu spre administrare, dar reprezintă unul dintre lucrurile încredinţate de El. Domnul este foarte generos cu noi în privinţa banilor. El ne cere să-I înapoiem doar a zecea parte, ca fiind a Lui, şi ce mai vrem noi, ca dar din iubire. Restul poate fi folosit de fiecare cum doreşte. Şi El a promis că, dacă noi suntem darnici, El va fi şi mai darnic cu noi. „Puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10).
Când este vorba de dărnicie, nu ne putem compara cu Dumnezeu. El este cel mai mare Dăruitor al tuturor timpurilor. Şi, cu cât încercăm să fim ca El, cu atât El va face mai mult pentru noi.
Biblia vorbeşte despre o vreme în care poporul lui Dumnezeu a uitat să-I dea partea Lui, aşa încât El a trebuit să le amintească israeliţilor acest lucru, retrăgându-Şi binecuvântările pentru o vreme. Fără binecuvântarea Sa, chiar banii câştigaţi cu greu erau, parcă, puşi „într-o pungă spartă” (Hagai 1:6). Dar, când poporul şi-a recunoscut vina şi a ascultat de glasul Domnului (vers. 12), El l-a răsplătit pentru credincioşie. „Eu sunt cu voi”, le-a spus Domnul israeliţilor, prin prorocul Său (vers. 13).
