Ce legătură are cu mine?

 

Darul profeţiei este limitat în timp? A fost dat numai în vremea Vechiului Testament şi a Noului Testament? Mai există profeţi şi azi?

 

Domnul îi spune profetului Ioel: „Voi turna Duhul Meu peste orice făptură (Ioel 2:28). Bătrânii şi tinerii, fiii şi fiicele vor avea visuri şi viziuni profetice. Expresia „după aceea”, cu care începe textul, nu se referă la un timp anume, ci arată că darul prorociei va fi dat atâta timp cât biserica va avea nevoie de el (vers. 28, 30).

 

În cel puţin trei locuri din scrierile lui Pavel sunt menţionate darurile Duhului Sfânt, inclusiv darul prorociei. Este interesant că acest dar este singurul care apare în toate cele trei „liste”.

 

Ioan arată clar în Apocalipsa că biserica rămăşiţei va păzi poruncile lui Dumnezeu şi va avea mărturia lui Isus (Apocalipsa 12:17). În Apocalipsa 19:10, Ioan spune că mărturia lui Isus este darul prorociei. Deci biserica zilelor din urmă, de dinaintea revenirii lui Isus, trebuie să aibă darul prorociei – acesta este mijlocul prin care Dumnezeu a păstrat legătura cu poporul Său încă de la intrarea păcatului în lume.

 

Gândeşte-te că în biserica ta apare o persoană care susţine că are darul profeţiei. Notează pe rândurile de mai jos criteriile de care vei ţine cont pentru a-ţi da seama dacă persoana respectivă este un profet adevărat sau unul fals.


Părerea mea