Iată părerea mea

 

Zâmbetele, şoaptele, strălucirea ochilor – toate arată cât de mult le plac oamenilor nunţile şi, mai ales, cât de aşteptată şi de admirată este mireasa, regina acestei sărbători.

 

Şi lui Dumnezeu Îi place când mirele şi mireasa îşi întemeiază căminul după planul Său. De fapt, prima nuntă a fost oficiată de Dumnezeu. Şi Îi plac atât de mult nunţile, încât a plănuit o nuntă pentru Fiul Său – Isus Îşi va sărbători unirea cu biserica Sa.

 

Ioan, cel care a scris Apocalipsa, a văzut în simbol această nuntă şi mireasa, când, în viziune, un înger i-a spus: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” (Apocalipsa 21,9). Atunci Ioan a văzut Noul Ierusalim, oraşul în care va locui pentru veşnicie poporul lui Dumnezeu, biserica Sa. „Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă, împodobită pentru bărbatul ei” (vers. 2).

 

Ca să ne ajute să ne putem imagina frumuseţea cerului şi fericirea pe care o vom simţi la venirea Sa, Isus le-a asemănat cu o nuntă şi cu frumuseţea miresei. Şi noi, toţi, suntem invitaţi la această nuntă. Este o nuntă de la care nu ar trebui să lipsească nimeni.

 

De ce crezi că a ales Dumnezeu nunta ca simbol al unirii dintre Isus şi biserica Sa? 

 

Ce caracteristici ale miresei i se pot aplica bisericii?


Părerea mea