Ediția instructori (st. 7)

Obiective

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să identifice locurile de desfăşurare, obiectivele şi metodele misiunii creştine.

La nivelul sentimentelor: Să conştientizeze faptul că succesul în misiune depinde de bizuirea pe Duhul Sfânt şi pe călăuzirea Sa.

La nivel practic: Să se implice personal în activitatea misionară din biserica locală.

SCHIŢA STUDIULUI

I. Cunoştinţe: Scopul, locul şi modul de desfăşurare a misiunii

A. Ce face biserica ta pentru a susţine misiunea? Are un plan funcţional? În ce constă acest plan?

B. Din cine este formată echipa de coordonare a activităţii misionare? Ce măsuri financiare şi organizatorice au fost luate pentru desfăşurarea acestor acţiuni?

II. Sentimente: Desfăşurarea activităţii misionare

A. De ce trebuie să cauţi călăuzirea Duhului Sfânt chiar înainte de a pleca în lucrare? De ce este necesar ca echipa misionară să fie unită când pornește la lucru?

B. Gândeşte-te să incluzi în planurile tale misionare şi câte o persoană-suport din zona în care intenţionezi să lucrezi. Pe ce persoane din acea zonă poţi conta?

III. Practic: Implicarea credincioşilor

A. Cum te-ai gândit să-i implici pe credincioşii din locurile în care intenţionezi să lucrezi?

Rezumat: Succesul în misiune depinde de bizuirea pe Duhul Sfânt, de susținerea bisericii care îi trimite pe misionari şi de dedicarea acestora faţă de planul de lucru.

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

1. MOTIVARE
Pasajul central: Faptele 13:1-3.

Ideea de bază: Misiunea de răspândire a Evangheliei nu este făcută la iniţiativa vreunui om. Domnul a spus foarte clar înainte de a Se înălţa la cer: „Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele 1:8). Planul de a pleca din Ur nu şi-a avut originea în mintea lui Avraam. Moise nu i-a chemat pe israeliţi afară din sclavie cu de la sine putere. Nu o fost ideea lui Iosua să despartă Iordanul. Isaia nu a decis să fie profet fiindcă așa a vrut el. Descoperirile profetice nu s-au născut în mintea lui Daniel, nu sunt rodul eforturilor sale de a cunoaşte viitorul. Nu Estera a avut iniţiativa de a-şi salva poporul, dar a înţeles că avea o misiune. Petru nu a abandonat plasele de pescuit din proprie iniţiativă. Şi nici Saul nu a devenit primul mare misionar creştin pentru că aşa şi-a propus el. Toţi au acţionat ca urmare a chemării Duhului Sfânt.
În biserica din Antiohia existau profeţi, învăţători şi înalţi demnitari ai statului (Faptele 13:1-3). Toţi aceşti credincioşi au slujit, au postit şi s-au rugat, iar Duhul Sfânt le-a dat următoarea poruncă: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” (Faptele 13:2). Aşa a început prima călătorie misionară.

Discuţie: Ai simţit vreodată un imbold în inimă, ai auzit vreodată o şoaptă în ureche sau o poruncă directă de a te implica în misiune? Cum poţi pune la punct un plan pentru o călătorie misionară? Unde să înceapă şi unde să se termine? Povesteşte în cadrul grupei ce experienţă ai în domeniul misiunii.

2. APROFUNDAREA STUDIULUI

După învierea Sa, Isus le-a poruncit ucenicilor să ducă Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. Revărsarea Duhului la Cincizecime şi mărturia puternică a lui Petru, a lui Ştefan şi a altora au zguduit Ierusalimul şi Iudeea prin vestea că, în Isus, s-a împlinit speranţa din Vechiul Testament cu privire la Mesia. În Ierusalim a fost stabilită o bază solidă a bisericii creştine, dar a apărut o opoziţie la fel de solidă faţă de Calea lui Isus, opoziţie care, odată cu uciderea lui Ştefan, a generat valuri de persecuţie. Împotrivirea şi prigoana au dus însă la răspândirea Evangheliei în Samaria şi în teritoriile învecinate din Imperiul Roman. Biserica din Antiohia a înţeles că sosise timpul să-i permită Evangheliei lui Isus să ajungă până la marginile pământului. Pavel, Barnaba şi echipa lor misionară s-au pregătit de plecare.

Comentariu biblic

I. Misiunea în Cipru
(Revezi împreună cu grupa Faptele 13:4-12.)

1. Evanghelia ajunsese deja în Cipru prin intermediul celor care fugiseră de persecuţia dezlănţuită după moartea lui Ştefan. De acolo au venit primii predicatori ai Evangheliei la Antiohia (Faptele 11:19,20). Până la urmă, biserica din Antiohia, la îndemnul Duhului Sfânt, avea să transforme această cetate, supranumită „Regina Orientului”, într-un centru misionar, de unde să se răspândească vestea bună despre Isus Hristos. Aşa au sosit în Cipru, în prima lor călătorie misionară, Barnaba, un cipriot, şi Pavel, un fost persecutor.
2. Prezentarea Evangheliei de către Pavel în Pafos, înaintea lui Sergius Paulus, guvernatorul Ciprului, a fost prima de acest fel înaintea unui demnitar roman. Satana era hotărât să saboteze eforturile lui Pavel, folosindu-se de un vrăjitor de la curtea dregătorului, un bărbat pe nume Bar-Isus (fiul lui Isus). Pavel i-a spus vrăjitorului că ştia cine era şi ce urmărea: era fiul Diavolului, un instrument în mâna lui Satana care dorea să împiedice lumina adevărului să ajungă la Paulus. Faptul că vrăjitorul a orbit pe loc l-a convins pe guvernator de veridicitatea mesajului apostolului. El „a rămas uimit” nu în primul rând de minunea aceasta, cât mai ales de „învăţătura Domnului” (Faptele 13:12).

De discutat: Misiunea din Cipru marchează o tranziţie importantă. Luca precizează pentru prima oară că pe Saul îl mai chema şi Pavel (Faptele 13:9). Şi, din momentul acela înainte, nu mai foloseşte niciodată primul nume, de parcă ar vrea să noteze momentul transformării lui Saul în Pavel, apostolul neamurilor. Şi tot din acest punct al relatării, numele lui Pavel este menţionat primul când se vorbeşte despre cei doi, deşi la Ierusalim, Barnaba îl introdusese pe Pavel în grupul apostolilor şi apoi îl luase de la Tars ca să lucreze împreună în Antiohia. Pentru Barnaba, al cărui nume înseamnă „fiul încurajării”, misiunea este mai importantă decât misionarul. Ce lecţii putem învăţa de la el?

II. Misiunea în Antiohia din Pisidia
(Revezi împreună cu grupa Faptele 13:14-52.)

Predica ţinută de Pavel în Antiohia din Pisidia este probabil cea mai completă predică a sa consemnată în Biblie. Ea afirmă că istoria nu este un accident, ci planul prin care Dumnezeu Îşi împlineşte voinţa. Filosofia aceasta este în armonie cu ideile altor conducători de la început, precum Petru şi Ştefan. În predicile tuturor, predomină ideea că Dumnezeu este Cârmuitorul istoriei şi Domnul universului. Mesajul este acela că El le oferă dragoste, îndurare şi har tuturor – atât iudeilor, cât şi neamurilor – şi că vestea aceasta a fost transmisă de la un secol la altul, din vremea lui Avraam şi până în vremea lui Hristos Isus. Pavel declară că veriga dintre vechi şi nou, dintre proroci şi Evanghelie, dintre speranţă şi împlinire o constituie viaţa şi slujirea lui Isus. Isus este împlinirea speranţei lui Israel în Mesia şi, în El, istoria naţională a evreilor și-a atins apogeul. De atunci înainte, mântuirea evreilor şi a celor din alte popoare depindea de modul în care aveau să se raporteze la harul mântuitor al lui Isus.
Punctul culminant al predicii lui Pavel se găseşte în Faptele 13:26-39 şi conţine următoarele idei principale:

1) Dumnezeu Şi-a descoperit planul de mântuire prin Isus; descoperirea aceasta este esenţa istoriei lui Israel de la Avraam la Hristos.

2) Deşi oamenii L-au respins pe Hristos şi L-au răstignit, Dumnezeu nu avea cum să fie înfrânt. De fapt, răstignirea a fost jertfa Sa supremă pentru păcatele lumii.

3) După ce S-a dat ca jertfă pentru păcat, Isus a revenit la viaţă, biruitor asupra păcatului şi morţii. El a învins în final.

4) Biruința lui Isus asupra păcatului şi puterea învierii Sale sunt puse la dispoziţia tuturor celor care cred în El – atât iudei, cât şi neamuri – pentru ca toţi să se bucure de părtăşia la viaţa nouă în Isus.

De discutat: La sosirea echipei misionarilor în Perga, pe drumul spre Antiohia din Pisidia, a avut loc un eveniment trist: Ioan Marcu a decis să renunţe şi să se întoarcă acasă, la Ierusalim. Nu ni se spune ce l-a determinat să ia o astfel de decizie, dar ştim că, din cauza aceasta, între apostoli a apărut o divergenţă trei ani mai târziu, pe când plănuiau a doua călătorie misionară: Pavel a refuzat să-l ia cu ei pe Marcu, iar Barnaba a insistat să-l ia. În final, cei doi misionari s-au despărţit. În ce-l priveşte pe Marcu, Duhul Sfânt a adus la îndeplinire prin el o sarcină nu mai puţin importantă: scrierea uneia dintre cele patru evanghelii, prima dintre ele, din punct de vedere cronologic. Ani mai târziu, la bătrâneţe, pe când era întemniţat în Roma, Pavel i-a cerut lui Timotei să-l aducă cu el pe Marcu „căci el îmi este de folos pentru slujbă”, a spus el (2 Timotei 4:11). Pavel a avut nevoie de ceva timp ca să recunoască faptul că harul înseamnă să acorzi o a doua şansă. Se poate întâmpla ca un om credincios să cadă, însă niciuna dintre căderile noastre nu are motive să fie permanentă.

3. APLICAŢIA PENTRU NOI

Antiohia însemna pentru locuitorii ei protecţie, bogăţie şi automulțumire în starea lor de indiferenţă religioasă. Credincioşii care s-au stabilit acolo din cauza persecuţiei au venit însă cu un scop mai înalt: să facă imposibilul posibil. Au vrut să arate că biserica creştină putea fi un loc fără bariere între membrii ei. Şi au reuşit. Dar nu datorită modului în care au lucrat iudeii. Şi nici insistenţei celor dintre neamuri. Şi nici bunătăţii vreunuia dintre ei. Ci datorită „[harului] lui Dumnezeu” (Faptele 11:23).

Întrebări: Ce putem face pentru a observa harul lui Dumnezeu la lucru şi în biserica noastră locală? Ce putem face pentru a conştientiza mai uşor lucrarea Sa printre noi şi cu noi?

4. ACTIVITATE

La sfârşit, oferă-le participanţilor timp pentru împărtăşirea de experienţe. Membrii bisericii din Antiohia au venit acolo ca să scape de persecuţie şi de oprimare. Întreabă-i pe membrii grupei tale dacă au fost vreodată victimele insultelor sau înjosirii. Întreabă-i cum au reacţionat sau cum cred că ar fi trebuit să reacţioneze. Cum putem transforma experienţa bisericii din Antiohia din vis în realitate, din utopie în realizabil?