[duminică, 5 februarie]

SECŢIUNEA II

Ai asistat vreodată la sesiunea unei curţi de judecată în care o persoană este acuzată de crimă? La sfârşit, curtea pronunţă verdictul. Dacă persoana este găsită vinovată, va primi pedeapsa. Pentru unele crime, în unele ţări, pedeapsa poate fi moartea.

Totuşi, chiar dacă pedeapsa este moartea, nu este mereu administrată. În SUA, condamnatul poate cere guvernatorului iertarea, iar el are toată autoritatea să anuleze pedeapsa prin cuvântul său.

Curţile de judecată umană ne amintesc că şi noi vom fi judecaţi pentru fiecare gând păcătos (Psalmii 139:2), pentru fiecare acţiune (Eclesiastul 12:14) şi chiar pentru cuvintele nefolositoare (Matei 12:36). Din păcate, noi toţi suntem vinovaţi (Romani 3:23). Cea mai rea este pedeapsa cu moartea, la care toţi am fost condamnaţi (Romani 5:12; 6:23). Dar, în credinţă, putem apela la iertarea Domnului, şi El ne-o va acorda.

Un cuvânt folosit de Biblie pentru iertarea lui Dumnezeu – iertarea Sa completă – este îndreptăţire (vezi Romani 5:18). Înainte să mergem mai departe, citeşte cu atenţie paragraful care urmează:

Iertarea şi îndreptăţirea sunt unul şi acelaşi lucru. Prin credinţă, cel credincios trece de la starea de răzvrătit, de copil al păcatului şi al lui Satana, la starea de supus loial al lui Isus Hristos, nu datorită unei bunătăţi aflate în el însuşi, ci pentru că Domnul Hristos îl primeşte să fie copilul Său prin adopţie. Cel păcătos primeşte iertarea de păcate, pentru că aceste păcate sunt purtate de Înlocuitorul şi de Garantul lui. Domnul Îi vorbeşte Tatălui Său ceresc, spunându-I: „Acesta este copilul Meu. Îl scutesc de condamnarea la moarte şi îi dau viaţa Mea ca poliţă de asigurare – viaţa veşnică –, deoarece Eu am luat locul lui şi am suferit pentru păcatele lui. El este chiar fiul Meu preaiubit.” În felul acesta, omul, iertat şi îmbrăcat cu hainele frumoase ale neprihănirii lui Hristos, stă fără vină înaintea lui Dumnezeu. – „Credinţa şi faptele”, p. 103

Uneori, când lucrurile din viaţa noastră par să meargă bine, Satana ne şopteşte că nu suntem prea răi, ne asigură că păcatele noastre sunt nesemnificative şi că nu trebuie să ne îngrijorăm să le învingem sau să cerem iertare pentru ele.

Vezi Romani 5:12 şi 6:23. De ce credinţa în promisiunea lui Dumnezeu îndepărtează această ispită?

Alteori, Satana ne învinge cu gândul că păcatele noastre sunt aşa de mari că nu vor fi niciodată iertate. El încearcă să ne conducă la gândul că am comis păcatul de neiertat. Dar să vedem cum ne susţine credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu şi împotriva acestei ispite.

Citeşte Ioan 3:16. De ce vrea Dumnezeu să ne ierte?

Citeşte 1 Ioan 1:9. Care este procesul prin care se obţine iertarea?

La sfârşitul Bibliei, ca să ne reamintim de oferta salvării lui Dumnezeu, El spune:

Apocalipsa 12:17
„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.”

Citeşte Apocalipsa 1:5. Care este preţul pe care l-a plătit Dumnezeu ca să ne poată acorda mântuirea? Cum ştii că Isus a murit pentru păcatele tale? Şi cum ştii că te va trata aşa cum El merită să fie tratat?

Cum ştii că eşti adoptat ca fiu al Său şi că eşti iertat? Putem şti acestea pentru că El a zis aşa şi pentru că avem credinţă în Cuvântul Său.

Vom vedea în secţiunea următoare cum credinţa nu este meritul nostru, ci este un dar.