[miercuri, 25 ianuarie] Îndreptăţirea prin credinţă – partea a doua

Actul de credinţă al lui Avraam este înregistrat în Scriptură pentru beneficiul nostru. Ne învaţă o măreaţă lecţie despre încrederea în cerinţele lui Dumnezeu, oricât de tranşante şi de dificile ar fi; îi învaţă pe copii ascultarea absolută de părinţi şi de Dumnezeu. Privind la ascultarea lui Avraam, noi înţelegem că nimic nu este prea preţios pentru a fi dăruit lui Dumnezeu.

Dar mulţi nu ştiu ce înseamnă lepădarea de sine şi sacrificiul de dragul lui Hristos. Dacă Dumnezeu le-ar vorbi cum i-a vorbit lui Avraam şi ar spune: „Renunţă la posesiunile tale, la beneficiile temporare primite de la Mine, pentru a face să avanseze lucrarea Mea”, ei ar fi surprinşi şi ar gândi că Dumnezeu nu poate fi chiar atât de categoric. Dumnezeu ştia cui îi adresează chemarea atunci când l-a chemat pe Avraam. Avraam ştia că Cel credincios şi adevărat i-a poruncit, Cel ale cărui făgăduinţe sunt adevărate. Dacă Dumnezeu i-ar fi poruncit să-şi ofere aurul, argintul şi chiar viaţa, el aşa ar fi făcut, fiind conştient că nu Îi dă decât ceea ce Îi aparţine Lui.

Durerea îndurată de Avraam în cele trei zile de încercare îi era destinată atât lui, pentru a învăţa lecţia credinţei şi a ascultării totale, cât şi nouă, pentru a putea înţelege renunţarea de Sine a Tatălui atunci când Şi-a dat Fiul pentru omenirea vinovată. Dumnezeu L-a predat pe Fiul Său chinurilor crucificării, ca omul vinovat să poată trăi. Legiuni de îngeri au fost martori ai suferinţelor lui Hristos, dar nu li s-a permis să intervină, ca în cazul lui Isaac. Nu a fost auzită nicio voce care să oprească sacrificiul. Scumpul Fiu al lui Dumnezeu a fost batjocorit, ridiculizat şi chinuit până când Şi-a dat ultima suflare. Ce dovadă mai mare de milă şi dragoste ar fi putut Dumnezeu să ofere? „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”

Apostolul Pavel spune: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: «Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine». În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.”

Dumnezeu doreşte ca noi să avem credinţă în Hristos ca sacrificiu răscumpărător. Sângele Său este singurul remediu pentru păcat. Pentru noi S-a înălţat din mormânt la cer pentru a sta la dreapta Tatălui. El ne-a eliberat de nelegiuiri şi a înviat pentru a ne îndreptăţi. Când intrăm în posesia minunatelor adevăruri ale credinţei, să spunem împreună cu Pavel: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Noi privim lumina gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. O asemenea imagine a lui Hristos dă slavă Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta pune credinţei noastre un fundament. Insuflă o speranţă oricărui suflet credincios. Să ne plecăm sufletele înaintea măreţiei adevărului preţios. – „The Youth’s Instructor”, 8 martie 1900