[sâmbătă, 21 ianuarie] Cum lucrează credința

SECŢIUNEA I


Foarte mulţi oameni doresc să aibă mai multă credinţă. Ce ai gândi dacă ai afla că poţi avea atât de multă credinţă pe cât îţi doreşti? Cum a devenit Avraam un om al credinţei? Ştiai că tatăl său era un idolatru?

Iosua 24:2
„Terah, tatăl lui Avraam… slujea altor dumnezei.”

Tocmai de aceea Dumnezeu îl consideră pe Avraam un exemplu de credinţă. El a învăţat cum să creadă în mijlocul necredincioşilor. A învăţat să fie credincios în mijlocul apostaziei. Nu a beneficiat de o educaţie prea bună, dar rezultatul a fost bun. Şi a fost aşa pentru că a crezut.

Cu alte cuvinte, Avraam a devenit un exemplu frumos despre cum poate credinţa să repare viaţa umană alterată şi despre cum poate ea schimba complet o persoană. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, Dumnezeu îl foloseşte pe Avraam ca exemplu de om imperfect, care învaţă să trăiască prin credinţă.

Să observăm şi alte aspecte ale credinţei lui Avraam.

Gândiţi-vă la următoarele:

Avraam a încercat preţ de mulţi ani să aibă un copil. Dar Sara şi Avraam nu au avut copii. Când Dumnezeu i-a spus că Sara va avea un copil, Avraam putea să raţioneze astfel: „Dar Sara şi cu mine nu putem avea copii. Doar am încercat atâţia ani. Dacă Dumnezeu putea să o facă să conceapă, El ar fi făcut de mult timp aceasta pentru ea.”

O asemenea gândire pare să fie logică, dar ignoră cele două lucruri pe care Avraam le păstra în minte: Dumnezeu nu poate minţi şi Cuvântul Său are putere absolută!

Avraam nu se mai gândea la eşecurile şi la trecutul său. Nu mai băga în seamă slăbiciunea sa. El avea totuşi aproximativ o sută de ani. Poate ai şi tu o bunică sau o străbunică de nouăzeci de ani. Ţi-o poţi imagina însărcinată? Sau îţi poţi imagina bunicul ca fiind tăticul unui bebeluş? Este prea neputincios. Are trupul obosit.

Tot aşa de neputincios era şi Avraam. Dar nu s-a gândit la slăbiciunea proprie sau a soţiei sale.

Romani 4:19
„Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.”

Într-un sens, şi noi suntem ca Avraam. Când vine vorba de vieţuire sfântă, noi suntem slabi. Istoricul nostru atestă că nu putem face mai mult, chiar dacă am încercat ani la rând. Cum am proceda dacă Dumnezeu ne-ar spune: „De-acum vei trăi o viaţă sfântă”? Ne vom mai gândi la slăbiciunea noastră, la istoria căderilor noastre? Dacă da, înseamnă că avem „credinţă slabă”. Victoria revine celor care nu consideră că problemele lor sunt prea mari pentru ca Dumnezeu să le poată soluţiona.

Aşa s-a întâmplat cu Avraam; se poate întâmpla şi cu noi.