[sâmbătă, 14 ianuarie] Credința în Vechiul Testament

SECŢIUNEA I

Aţi auzit vreodată teoria că oamenii Vechiului Testament erau mântuiţi într-un mod diferit decât cei din Noul Testament? Multe biserici învaţă că, înainte ca Hristos să fie crucificat, evreii erau mântuiţi prin fapte; dar, după înălţare, creştinii sunt salvaţi prin credinţă.

Acest lucru nu poate fi adevărat. Un om care a păcătuit nu poate fi salvat prin faptele sale.

Analiză: Imaginează-ţi că un om este în sala de judecată, iar judecătorul îl întreabă dacă se face vinovat de o hoţie. Cum ar fi ca omul să spună: „Onorată instanţă, da, am furat, recunosc! Dar nu am mai furat de când am fost arestat şi deci sunt nevinovat de şase zile încoace. Prin urmare, pledez «nevinovat».”

Ar putea nevinovăţia celor şase zile să ispăşească pentru hoţia sa anterioară?

Nu, bineînţeles că nu!

E clar că este imposibil pentru un om care a încălcat legea să „aranjeze” achitarea vinii sale prin faptele lui bune.

Mai mult decât atât, dacă ar fi fost posibil să fim mântuiţi prin faptele noastre bune, Tatăl ceresc nu L-ar fi trimis nicicând pe Fiul Său să moară.

Aşadar, dureroasa moarte a lui Isus dovedeşte că faptele ascultării nu vor putea plăti niciodată pentru păcatele noastre.

Galateni 3:21
„Atunci, oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.”

Există un alt mod de a dovedi că şi oamenii Vechiului Testament erau mântuiţi prin credinţă. Care este acesta? Pentru a lămuri cum să devii neprihănit prin credinţă, Biblia foloseşte mereu ca exemple personaje ale Vechiului Testament.

Romani 4:3
„Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.»”

Evrei 11:7
„Noe… a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.”

Orice am face, nu putem plăti păcatul sufletului nostru. Şi chiar dacă am da pe unul dintre copiii noştri să moară în locul nostru, tot nu ar fi de ajuns!

Mica 6:7
„Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu?”

Singura noastră speranţă este să ni se acorde neprihănirea ca dar. Şi este ceea ce ne oferă Dumnezeu dacă vom face ce ar fi trebuit să facă Adam: să aleagă să trăiască prin credinţă şi azi, şi mâine, şi mereu. Avraam a fost socotit neprihănit prin credință. Şi de ce l-a pus Dumnezeu pe Moise să scrie istoria lui Avraam? Ca noi să aflăm cum este cu neprihănirea.

Romani 4:23,24
„Dar nu numai pentru el este scris…, ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru.”