[vineri, 13 ianuarie] Nu din întâmplare: veveriţele

Este incredibil cum cea mai mică specie de veveriţe, cântărind abia 30 de grame (cam cât o felie de pâine), și cea mai mare veveriţă, cea din estul SUA, „categoria grea” între veveriţe (cântărind în jur de 120 de grame), au atâta înţelepciune dată de Dumnezeu.

Veveriţele ştiu să supravieţuiască, nelăsând semne exterioare în preajma vizuinii săpate în pământ, astfel încât intrarea nu poate fi descoperită prea uşor de inamici. Cum reuşesc lucrul acesta?

În primul rând şi nu din întâmplare, Creatorul lor le-a înzestrat cu fălci încăpătoare. Acestea se pot dilata până la de trei ori volumul lor normal. Când aceste micuţe mamifere îşi sapă tunelul pentru o nouă vizuină sau îşi fac o nouă intrare la vizuina deja existentă, ele au înţelepciunea să-şi îndese fălcile cu pământul săpat. Apoi îl cară departe de intrarea în tunel, astfel încât să alunge orice suspiciune. Niciun prădător ocazional nu va găsi vizuina.

Unele veveriţe sunt mai mici decât alte rude de-ale lor; toate însă au coada stufoasă. Speciile mai mici au dungi pe faţă, spre deosebire de celelalte.

Nu din întâmplare au aceste veveriţe dungi pe corp. Aceste dungi alternează în nuanţe închise şi deschise, făcând mai dificilă localizarea lor de către prădători pe fundalul solului desenat de razele de soare. Sunt o dovadă tăcută a planului plin de grijă al Creatorului.

Diferenţa dintre micuţa veveriţă şi suratele ei mai mari este că prima ascunde nucile doar în vizuina ei, pe când celelalte depozitează nucile peste tot în apropiere.

O veveriţă a fost observată strângând o găleată de hrană în numai trei zile!

Nu din întâmplare, Creatorul le-a dat veveriţelor instinctul de a depozita. Dacă am sonda în pământ, am găsi galerii lungi de 60-90 cm, care leagă cămăruţe dispuse pe mai multe niveluri. Veveriţele aduc nuci, seminţe şi grâne la „nivelul” inferior, aşa cum şi noi păstrăm rezervele de hrană într-un beci mai răcoros pentru a le conserva mai bine pe timpul iernii. Totuşi – şi aceasta este o minunată şi neîntâmplătoare părticică din înţelepciunea micilor lor creiere –, ele nu încearcă să depoziteze fructe proaspete sau carne. Dacă o veveriţă găseşte un tip de hrană care se alterează repede, o va mânca imediat şi nu o va depozita niciodată în cămară.

Fiecare încăpere a casei ei subterane este destinată unui scop precis (nu din întâmplare): o încăpere este pentru gunoi, una este toaleta, iar alta este dormitorul. În dormitor vom putea găsi materiale, precum frunze şi fulgi, aranjate ca pentru un pat moale.

Aceste mici creaturi curate şi cu ochi scânteietori sunt plăcute la privit. Istoria vieţii lor active – a construirii vizuinilor, pregătindu-se pentru lunile petrecute sub pământ în aţipire, apoi trezindu-se la fiecare două săptămâni pentru a se hrăni din depozit – este cu adevărat minunată. Şi toate acestea sunt făcute sub ochiul atotvăzător al Creatorului.

Cu siguranţă, Domnul trebuie să Se bucure văzând aceste vietăţi drăgălaşe pe care El le-a creat. Şi mai mult, Scripturile spun că El Se bucură privind la oamenii creaţi de El, pe care îi iubeşte atât de mult, încât a devenit unul dintre ei – ca să-i salveze.

Şi acest lucru ne priveşte şi pe noi!