[sâmbătă, 3 decembrie] Anul evreiesc

În majoritatea țărilor și culturilor există un gen de festival al recoltei. Statele Unite și Canada, de exemplu, au sărbători naționale numite Ziua Recunoștinței. Aceste zile libere sunt momente în care ne bucurăm de binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu și mai ales de felul în care El a făcut să prospere grădinile și câmpiile noastre.

Când vă bucurați de Ziua Recunoștinței, gândiți-vă la următorul lucru: Israel avea trei sărbători ale recoltei în fiecare an. În consecință, aveau trei ocazii să-și arate recunoștința. Asta pentru că aveau parte de trei recolte – două primăvara și una toamna.

În timpul a ceea ce numim iarnă, ei plantau orz și grâu (și alte culturi de iarnă), care erau gata de recoltare în primăvară. Prima dată se cocea orzul, acesta fiind primul motiv de a-și manifesta recunoștința. Grâul se făcea mai târziu și era al doilea motiv de mulțumire. Apoi, primăvara, plantau alte culturi care se recoltau toamna, momentul celei de-a treia producții.

Israeliții din vremea lui Iosua celebrau sărbătorile date de Dumnezeu prin zile sfinte. Și la fel ca altarul, sanctuarul și jertfele, aceste zile sfinte erau pline de simboluri și informații despre marele plan de mântuire al lui Dumnezeu.

Prima zi sfântă era Paștele, în prima lună a anului religios evreiesc (Deuteronomul 16:1).

Sărbătoarea Pascală le reamintea oamenilor de eliberarea din robia egipteană. Dar era și o profeție despre moartea lui Isus și despre modul cum El ne va elibera de păcatele noastre. Foarte interesant este faptul că Isus a fost răstignit în ziua de Paște, când se aducea jertfa de seară (Marcu 15:34–38). Cu alte cuvinte, Paștele a arătat ziua exactă din an când Isus a fost jertfit pentru noi!

După Paște, avea loc Sărbătoarea Azimelor, o sărbătoare de șapte zile care începea a doua zi după Paște (Leviticul 23:5,6). Pâinea nedospită mâncată în timpul acestei sărbători reprezenta modul în care Isus avea să-Și sacrifice propriul trup fără păcat pentru noi.

Aceste două sărbători își au paralela în serviciul Sfintei Cine de astăzi. Bem sucul de struguri pentru a ne aminti de sângele lui Hristos adus ca jertfă. Mâncăm pâine nedospită pentru a ne aminti cum viața fără păcat a lui Hristos, sacrificată pentru noi, trebuie să devină parte din noi. De asemenea, ne arată că trebuie să ne îndepărtăm de păcatele noastre. „Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat, căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5:7).

Prima zi a Sărbătorii Azimelor era un sabat ceremonial. În ziua următoare, cea de-a doua a sărbătorii, evreii legănau în aer un snop copt (Leviticul 23:7-11). Această primă mică recoltă îi reprezenta pe cei care au înviat la moartea lui Hristos (Matei 27:50-53; „Viața lui Iisus”, pp. 785, 786, în orig.). Acești oameni speciali erau asemenea unei mostre din marea recoltă ce va avea loc la sfârșitul timpului.

Următoarea zi sfântă avea loc în luna a treia a anului religios evreiesc. Aceasta purta denumirea de Sărbătoarea Rusaliilor, sau Sărbătoarea Săptămânilor, și era momentul când era adunată recolta de grâu. Simbolic, reprezintă marea recoltă de suflete ce va avea loc sub revărsarea Duhului Sfânt. Numărând din ziua în care grâul era legănat în aer, în a cincizecea zi avea loc Sărbătoarea Cincizecimii. În această zi, Duhul a fost revărsat asupra credincioșilor din camera de sus (Faptele apostolilor 2:1,41).

Calendarul de primăvară al lui Dumnezeu este o profeție uimitoare despre timp, care s-a împlinit la sfârșitul vieții lui Isus și odată cu apariția bisericii creștine. Calendarul de toamnă al lui Dumnezeu este la fel de uimitor. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)