[duminică, 20 noiembrie]

SECȚIUNEA II

Dregătorii din Filipi erau conducători nedrepți. Fără niciun proces legal, fără să le permită lui Pavel și lui Sila să se apere, fără să cerceteze măcar dacă Pavel era cetățean roman, dregătorii au trecut de partea populației și au poruncit ca Pavel și Sila „să fie bătuți cu nuiele” (Faptele apostolilor 16:22). Această pedeapsă este foarte dureroasă, iar rănile rezultate se vindecă între o săptămână și o lună. Plus că lasă cicatrici permanente.

După această bătaie publică, cei doi bărbați au fost băgați într-o zonă de maximă securitate a închisorii. Cu toate că paznicul le-a văzut rănile proaspete, umflate și însângerate, i-a tratat pe Pavel și pe Sila cu o severitate răutăcioasă, prinzându-le picioarele în butuci de lemn, astfel ca să nu găsească nicio poziție confortabilă. Era imposibil să doarmă, era imposibil să predice. Dar bărbații puteau totuși să se roage, să înalțe laude și să cânte. Și ce program muzical a fost acela! În timp ce-și uneau vocile în armonie, probabil că și îngerii li s-au alăturat în cântec.

Ceilalți prizonieri, temnicerii și paznicul auziseră deținuți blestemând și înjurând. Auziseră plânsete, gemete și tânguiri. Dar n-au mai auzit cântece până atunci. Până și paznicul cel aspru s-a simțit mișcat când s-a dus să se culce având sunetul melodiilor în urechi. Pavel și Sila erau cu adevărat niște evangheliști muzicali.

Dumnezeu a auzit cântecele și a poruncit să aibă loc o misiune de eliberare. „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată, s-au deschis toate ușile și s-au dezlegat legăturile fiecăruia” (Faptele apostolilor 16:25,26).

Lanțurile bine prinse de podeaua stâncii s-au rupt. Pereții au început să se miște, dărâmând porțile. Prizonierii puteau evada, însă Pavel i-a instruit să rămână pe loc. Prin intermediul acelui program muzical de la miezul nopții, prizonierii învățaseră să-i respecte pe Pavel și Sila. Ei au recunoscut cutremurul ca venind de la Dumnezeul lui Pavel și i-au urmat instrucțiunile.

„Temnicerul s-a deșteptat și, când a văzut ușile temniței deschise, a scos sabia și era să se omoare, căci credea că cei închiși au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: «Să nu-ți faci niciun rău, căci toți suntem aici»” (versetele 27, 28).

Chemând un slujitor să aducă o lumină, temnicerul a descoperit că Pavel spusese adevărul. Prizonierii erau toți în continuare în celulele lor! Ajungând la chilia din fundul închisorii, el „s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila” (versetul 29). Și-a dat seama că le datorează viața. Cântecele lor spuseseră povestea Evangheliei. Cântecele lor dezvăluiseră pacea pe care și el și-o dorea. Toți temnicerii și prizonierii au ascultat cu atenție când paznicul a întrebat: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (versetul 30). Muzica făcuse introducerea pentru predică.

Și ce predică a fost aceea! Pavel și Sila au răspuns:

„Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit, tu și casa ta” (versetul 31). Ei au spus povestea simplă a Evangheliei în timp ce „i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât și tuturor celor din casa lui” (versetul 32).

După ascultarea predicii, paznicul le-a slujit. „Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile și a fost botezat îndată, el și toți ai lui” (versetul 33). Și apoi a făcut ceva nemaiauzit. I-a scos din închisoare și i-a dus în casa lui, unde „le-a pus masa și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” (versetul 34). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)